Exclusiv Un patron din SuperLigă care a lucrat cu Bergodi nu s-a abținut, după ce italianul a răbufnit la conferința de presă
articol scris de Digi Sport17.04.2024, 11:03
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Cristiano Bergodi și-a ieșit din minți la conferința de presă susținută după înfrângerea suferită de Rapid în fața celor de la Sepsi, scor 0-1.
Fostul antrenor al celor de la Rapid a răbufnit la adresa unui jurnalist, iar italianul a oferit o reacție fără precedent.
Laszlo Dioszegi, după ce l-a văzut nervos pe Bergodi: ”Antrenorii trebuie să vorbească calm cu toată lumea. Nu mi-a venit să cred”
Patronul celor de la Sepsi a fost întrebat în legătură cu ieșirea nervoasă necaracteristică a lui Bergodi, după ce chiar echipa sa a fost cea care i-a adus demiterea.
Cristiano Bergodi a fost antrenorul celor de la Sepsi înainte de venirea la Rapid, iar Laszlo Dioszegi a dezvăluit faptul că este pentru prima dată când a văzut această față a antrenorului italian.
”Foarte tare m-a mirat. Niciodată nu a ridicat nici măcar vocea. Am văzut că a vorbit calm și cu jucătorii chiar și atunci când trebuia să fie mai răstit. Nu e un lucru bun.
Trebuie să recunoaștem. Antrenorii trebuie să vorbească calm cu toată lumea. Nu mi-a venit să cred. Eu nu am văzut niciodată o ieșire la noi cât a stat, un an și jumătate”, a declarat Laszlo Dioszegi la emisiunea Digi Sport Special.
Cristiano Bergodi pleacă de la Rapid cu peste jumătate de milion de euro luați în mai puțin de un an
Financiar, aventura lui Bergodi la Rapid este una extraordinară pentru italian. Ia acum 200.000 de euro clauza, 100.000 de euro a cerut și a primit la instalarea sa, plus 150.000 de euro cele 10 luni de contract, total 450.000 de euro.
Iar dacă ar fi puse la socoteală primele pentru anumite meciuri, cum, de exemplu s-a întâmplat după 4-0 cu FCSB, când echipa a împărțit 100.000 de euro, venitul său depășește 500.000 de euro.
Rapid a încercat să negocieze cu el scăderea sumei, dar italianul a refuzat categoric, nu și-a asumat că lasă echipa în afara obiectivului, astfel că Șucu și Angelescu nu au insistat și au acceptat să se țină de contract.
Elegant, Victor Angelescu a declarat pentru Digi Sport că ”despărțirea s-a produs amiabil”, dar acest amiabil presupune plata clauzei. Adică și dacă s-ar fi certat, Rapid scotea aceiași bani din conturi.
Etichete: rapid , sepsi , cristiano bergodi , laszlo dioszegi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții