Un jucător de pe un post cu probleme la FCSB va rata restul sezonului. Anunţul făcut de Mihai Stoica
10.01.2019, 20:30Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
FCSB a plecat, azi, în cantonamentul din Spania, iar în lotul deplasat de Mihai Teja se află şi Ovidiu Popescu. Asta deşi mijlocaşul central al roş-albaştrilor are şanse minime să mai joace în acest sezon.
”Ovidiu Popescu merge în cantonament, dar se va pregăti separat. Probabil că în această ediţie de campionat nu va mai fi apt”, a spus Mihai Stoica, pe aeroport, la plecarea în cantonament.
Postul de mijlocaş central a fost unul cu probleme la FCSB în acest sezon, mai ales că şi cel mai important om din linia mediană, Mihai Pintilii, a lipsit o lungă perioadă de timp.
De altfel, Pintilii e refăcut, dar nu va fi forţat de la început. Probabil va lipsi în primele două meciuri ale anului, dar va juca cu siguranţă înainte de play-off.
"Chiar azi am văzut antrenamentul, iar el îşi terminase antrenamentul. A văzut lângă mine cum se pregăteau colegii lui şi parcă îl simţeam aşa, pe vârfuri, pregătit să intre.
Chiar dacă nu va fi 100% pregătit pentru primul joc, după două-trei etape cred că va reuşi să joace. Eu cred că va juca poate două jocuri înainte de a începe play-off-ul. Obiectivul nostru este ca Pinti să fie 100% în play-off", a explicat directorul sportiv al FCSB.
Lotul FCSB care a făcut deplasarea spre Spania
Portari: Cristian Bălgrădean, Andrei Vlad, Răzvan Ducan (FCSB 2)
Fundași: Romario Benzar, Bogdan Planic, Mihai Bălașa, Marko Momcilovic, Alexandru Stan, Junior Morais
Mijlocași: Lucian Filip, Mihai Pintilii, Dragoș Nedelcu, Hristo Zlatinsky, Ovidiu Popescu, Dennis Man, Florinel Coman, Florin Tănase, Florentin Matei, Mihai Roman, Antonio Jakolis, Olimpiu Moruțan, Ovidiu Perianu, Adrian Niță, Daniel Toma, Tudor Moldovan, (ultimii patru de la FCSB 2)
Atacanți: Eddy-Harlem Gnohere, Raul Rusescu, Cristian Dumitru (FCSB 2)
FCSB va juca trei amicale în stagiul de pregătire din Spania
FCSB va pregăti a doua parte a sezonului la Costa del Sol. Roș-albaștrii au efectuat pe 8 ianuarie vizita medicală.
În Spania, vicecampioana va disputa trei meciuri amicale, cu FC Luzern, Shanghai Greenland Shenhua și Dinamo Kiev, ultimul fiind un adevărat test pentru noul antrenor al roș-albaștrilor, Mihai Teja.
Programul meciurilor amicale ale FCSB din Spania
- 17 ianuarie - FCSB - FC Luzern (Elveția)
- 20 ianuarie - FCSB - Shanghai Greenland Shenhua FC FC (China)
- 23 ianuarie - FCSB - FC Dynamo Kyiv (Ucraina)
Etichete: mihai stoica , mihai pintilii , ovidiu popescu , cantonament fcsb , amicale fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții