Un jucător de la CFR Cluj rupe tăcerea. Ce probleme sunt la club: "Ne afectează și pe noi"
06.07.2020, 07:58Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
CFR Cluj a pierdut controlul în lupta la titlu, după ce a pierdut cu Universitatea Craiova, scor 2-3, și a remizat împotriva celor de la Astra Giurgiu, 2-2, iar problemele ardelenilor par tot mai clare.
După ce a dominat autoritar campionatul, CFR Cluj a avut prestații oscilante după pauza impusă de pandemia de coronavirus, iar acest lucru pare că este cauzat de problemele de la nivelul conducerii.
Deși mulți jucători s-au ferit să vorbească despre acest subiect, inclusiv Andrei Burcă, croatul Damjan Djokovic a recunoscut că jucătorii nu sunt plătiți la zi și a sugerat că ar exista mai multe tensiuni la nivelul conducerii.
"Sunt așa... un pic de turbulențe la birouri. Ne afectează și pe noi. Știi și tu cum e dacă nu ești plătit la zi. Îi afectează pe jucători, dar sperăm că vom da tot ce avem mai bun în următoarele 3-4 săptămâni. Vom sta toți la masă după și vom vedea ce va fi", a declarat Djokovic, la finalul partidei de la Giurgiu.
Problemele financiare și-ar putea pune amprenta și asupra rezultatelor obținute de club. În cazul în care nu va câștiga titlul, CFR Cluj va rata preliminariile Champions League și, implicit, o sumă importantă de bani.
Clasamentul Ligii 1, după șase etape din play-off
Programul lui CFR Cluj:
Runda 7: CFR Cluj - Gaz Metan Mediaș
Runda 8: FCSB - CFR Cluj
Runda 9: CFR Cluj - FC Botoșani
Runda 10: Universitatea Craiova - CFR Cluj
Programul Universității Craiova:
Runda 7: Universitatea Craiova - FCSB
Runda 8: FC Botoșani - Universitatea Craiova
Runda 9: Astra Giurgiu - Universitatea Craiova
Runda 10: Universitatea Craiova - CFR Cluj
Rezumatul meciului Astra Giurgiu - CFR Cluj 2-2
Etichete: liga 1 , cfr cluj , universitatea craiova , probleme cfr cluj , damjan djokovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții