Un fost fundaş al Stelei a recunoscut că a jucat în meciuri aranjate: "Aflai după"
08.08.2018, 17:24SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fostul fundaş al Stelei (actuala FCSB), Stelian Stancu, a dezvăluit că a participat la meciuri trucate la începutul carierei.
Ajuns la 37 de ani, Stancu susţine că a aflat că partidele erau aranjate doar după încheierea jocurilor.
"Sincer, da (întrebat dacă a evoluat în meciuri trucate). Eram la începutul perioadei mele ca fotbalist profesionist, abia debutasem, dar pimele patru-cinci meciuri erau aranjate. Nu am asistat la nicio discuţie în vestiar, nu se făceau aşa. Nu ştiam noi, copiii. Se discutau separat, aflai după”, a dezvăluit fundaşul dreapta pentru Pro Sport.
Fotbalistul născut în Tecuci a jucat pentru Steaua în perioada 2006-2007 şi a mai evoluat, de-a lungul carierei, pentru Astra, Metalul Plopeni, Sportul Studenţesc, FC Timişoara, FC Braşov, Khazar Lankaran, ASA Târgu Mureş, Academica Clinceni şi CS Baloteşti. În prezent joacă în liga a patra, pentru Carmen Bucureşti.
Stelian Stancu a fost evaluat la un moment dat de transfermarkt.de la un milion de euro, cea mai ridicată cotă din cariera sa. A jucat 182 de meciuri şi a marcat şapte goluri în Liga 1, iar singurul trofeu din cariera sa este Cupa Azerbaidjanului, cu Khazar.
Etichete: stelian stancu , stancu meciuri trucate , stelian stancu steaua , stelian stancu meciuri aranjate
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții