Un ex-dinamovist o avertizează pe FCSB în privința luptei la titlu: ”Nu este terminat”
articol scris de Digi Sport28.12.2023, 18:30
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
FCSB a avut parte de o primă jumătate de sezon bună.
Astfel, în ciuda mai multor sincope, formația echipa patronată de Gigi Becali (65 de ani) ”a iernat” pe primul loc în clasamentul SuperLigii, cu 44 de puncte obținute după 21 de etape, la 8 ”lungimi” în fața formației aflate pe locul al doilea al ierarhiei, CFR Cluj (36 de puncte acumulate după 21 de meciuri).
Chiar dacă ”roș-albaștrii” au un avans considerabil în clasament, un fost jucător al celor de la Dinamo București, marea rivală a FCSB-ului din campionat, nu-i vede deja campioni pe fotbaliștii antrenați de Elias Charalambous (43 de ani).
Florin Cernat: ”Campionatul nu este terminat”
Florin Cernat (43 de ani), fostul mijlocaș ofensiv al celor de la Dinamo București, a susținut că, în ciuda avansului important pe care îl are în clasament, FCSB încă nu se poate considera drept campioana României. Astfel, fostul fotbalist a subliniat că mai sunt puse în joc suficiente puncte până la sfârșitul acestei ediții de campionat și că, implicit, ”roș-albaștrii” ar putea fi devansați de urmăritoare.
”FCSB are un mic avantaj, dar campionatul nu este terminat. Mai sunt multe puncte în joc, pentru toate echipele din prima ligă”, a spus Cernat, pentru AS.
Ce meciuri mai au de disputat FCSB și CFR Cluj din sezonul regulat
Până la intrarea în play-off-ul SuperLigii (care va avea loc la finalul sezonului regulat, după terminarea celor 30 de etape), FCSB și CFR Cluj, echipele aflate în acest moment pe primele două poziții în clasament și, în același timp, formațiile creditate cu cele mai mari șanse să câștige titlul în acest sezon, vor mai disputa câte 9 meciuri fiecare din sezonul regulat.
Astfel, de la reluarea campionatului (care va avea loc la finalul lunii ianuarie 2024), FCSB va mai juca:
- pe teren propriu, cu UTA Arad (etapa 22 din SuperLiga)
- în deplasare, cu Universitatea Craiova (etapa 23 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu Farul Constanța (etapa 24 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu Sepsi Sfântu Gheorghe (etapa 25 din SuperLiga)
- în deplasare, cu Universitatea Cluj (etapa 26 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu FC Botoșani (etapa 27 din SuperLiga)
- în deplasare, cu FC Voluntari (etapa 28 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu Petrolul Ploiești (etapa 29 din SuperLiga)
- în deplasare, cu Rapid București (etapa 30 din SuperLiga)
De cealaltă parte, de la reluarea campionatului, după pauza de iarnă, CFR Cluj va mai juca până la sfârșitul sezonului regulat:
- în deplasare, cu FC Botoșani (etapa 22 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu FC Voluntari (etapa 23 din SuperLiga)
- în deplasare, cu Petrolul Ploiești (etapa 24 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu Rapid București (etapa 25 din SuperLiga)
- în deplasare, cu FCU Craiova (etapa 26 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu Dinamo București (etapa 27 din SuperLiga)
- în deplasare, cu Oțelul Galați (etapa 28 din SuperLiga)
- în deplasare, cu Farul Constanța (etapa 29 din SuperLiga)
- pe teren propriu, cu Hermannstadt (etapa 30 din SuperLiga)
Clasamentul SuperLigii, după 21 de etape
Etichete: superliga , florin cernat , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții