Un club din Grecia și-a trimis emisarii la Craiova - Sepsi, din Cupa României. Ce jucător a fost vizat
articol scris de Digi Sport18.05.2022, 12:39
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Directorul sportiv al clubului grec PAE Volos, Akis Petrou, a fost prezent la partida dintre Universitatea Craiova și OSK Sepsi Sfântu Gheorghe, din returul semifinalelor din Cupa României, terminată scor 0-1.
Oficialul elen a venit pentru a-l urmări la lucru pe spaniolul Eder Gonzalez (25 de ani), un mijlocaș care a bifat 40 de meciuri pentru Sepsi în acest sezon, în toate competițiile, cu un gol marcat (în victoria cu Gaz Metan, scor 3-1) și 3 pase decisive.
- La această partidă, Eder Gonzalez a fost titular și integralist.
Eder Gonzalez este dorit de PAE Volos
Eder Gonzalez este un mijlocaș cotat de Transfermarkt.de la 600.000 de euro, dar al cărui contract cu OSK Sepsi expiră în această vară și sunt șanse minime să fie prelungit.
”Odată cu încheierea campionatului, planificarea transferurilor la PAE Volos este în plină desfășurare, directorul tehnic Akis Petrou fiind în zilele trecute în România, unde a urmărit semifinala Cupei Craiova - Sepsi. Ochii directorului tehnic al PAE Volos, au fost „ațintiți” asupra spaniolului Eder Gonzalez”, anunță presa din Grecia.
În cariera sa, Eder Gonzalez a mai evoluat pentru Mallorca U19, UE Cornella, Mallorca B, FC terrassa și Csikszereda.
PAE Volos a încheiat sezonul în Grecia pe locul 4 în play-out. Echivalentul locului 10 final (din 14). Cu 40 de puncte, Volos a terminat peste Panetolikos, Atromitos (formația lui Denis Alibec și Dorin Rotariu), Lamia și Smyrnis.
Cel mai scump jucător din lotul celor de la PAE Volos este Adrian Regattin - 700.000 de euro.
Etichete: grecia , eder gonzalez , volos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții