Un atacant cu peste 130 de meciuri în Serie A, pe lista lui CFR Cluj! Campioana României are concurență serioasă
articol scris de Digi Sport04.08.2022, 15:30
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CFR Cluj este interesată de transferul atacantului italian Manuel Pucciarelli (31 ani), liber de contract, scrie presa sportivă din Peninsulă.
Manuel Pucciarelli, atacant cu peste 130 de meciuri în Serie A, este dorit de CFR Cluj
Galerie Foto
Pucciarelli şi-a reziliat luna trecută contractul cu echipa australiană Melbourne City şi are oferte de la CFR Cluj şi de la campioana Azerbaidjanului, relatează TuttoMercatoWeb, citat de Agerpres.
Ambele echipe sunt implicate în cupele europene, Qarabag jucând în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor (1-1 cu Ferencvaros, în prima manşă), iar CFR în turul al treilea preliminar al Conference League.
- Prima manșă a dublei Șahtior Soligorsk - CFR Cluj va putea fi urmărită de la ora 20:00, în direct pe Digi Sport 2, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Pucciarelli (1,74 m), care poate juca al doilea vârf, şi-a început cariera la Empoli, după care a mai evoluat la Chievo Verona, Pescara şi Dibba Fujairah, iar din 2021 se afla la Melbourne City.
- El a strâns 136 de meciuri şi 16 goluri în serie A.
- 500 de mii de euro este cota de piață a lui Pucciarelli, potrivit Transfermarkt.
CFR Cluj și-a mai luat un atacant! Cephas Malele a semnat cu gruparea din Gruia
În sezonul 2021-2022, Cephas Malele a jucat la echipa saudită Al-Tai.
Cephas Malele a mai jucat în România la FC Argeș, echipă pentru care a reușit 18 goluri și patru pase decisive în 31 de meciuri.
Potrivit informațiilor digisport.ro, atacantul elvețian a fost împrumutat pentru un sezon la CFR Cluj, cu drept de prelungire pe încă un sezon.
Cephas Malele se afla cu Al-Tai în cantonament în Turcia, iar joi s-a alăturat lotului CFR-ului.
Malele nu este disponibil pentru meciul cu Șahtior Soligorsk, din Conference League, dar sunt șanse mari ca atacantul să fie în lotul CFR-ului pentru meciul cu Chindia Târgoviște, de duminică.
Transferul lui Cephas Malele la CFR Cluj a fost intermediat de către impresarul Bogdan Apostu.
- Un milion de euro este cota de piață a lui Cephas Malele, potrivit Transfermarkt.
Jefte Betancor (29 de ani) și Gabriel Debeljuh (25 de ani) sunt ceilalți atacanți ai CFR-ului.
Etichete: cfr cluj , cfr cluj transfer , manuel pucciarelli , atacant cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții