Un antrenor din Liga 1, necruțător cu Dinamo: "Dacă tradiția nu poate, să meargă la liga a doua!"
24.07.2020, 16:55SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Meciurile lui Dinamo nu pot fi programate în prezent, după apariția unui număr foarte mare de infectări cu noul coronavirus, iar bucureștenii și-ar fi dorit ca actualul sezon din Liga 1 să fie înghețat.
S-a vorbit chiar și de o posibilă încheiere prematură a sezonului, iar ierarhia să fie stabilită în funcție de media punctelor fiecărei echipe. În ambele situații, Dinamo ar fi avantajată și ar evita retrogradarea, fapt care nu le poate mulțumi și pe alte adversare din play-out.
Ilie Poenaru, antrenorul celor de la Academica Clinceni, spune că sezonul din Liga 1 trebuie încheiat doar pe teren, iar meritul sportiv să fie cel care primează. De altfel, aceasta este ideea susținută și de LPF.
Ilie Poenaru: "Dacă tradiția nu poate, să meargă la liga a doua, să se reorganizeze"
Dacă play-out-ul se poate prelungi, situația mult mai dificilă este în play-off, competiția care trebuie încheiată până la 3 august, în condițiile în care CFR Cluj se confruntă cu peste 20 de cazuri de COVID-19.
"Aş vrea ca Dinamo să se salveze pe teren, asta este dorinţa noastră a tuturor şi că nu se încearcă alte metode, pentru că nu este fair play pentru noi, celelalte echipe, care am muncit un an de zile, care am cheltuit bani, până la urmă asta este viaţa. Se încearcă salvarea lui Dinamo, cum poate s-a încercat şi salvarea altor echipe.
Vorbim de tradiţie, dar, din păcate, nu mai joacă tradiţia. Vocile spun ce căutăm noi la Liga I. Am ajuns la Liga I prin muncă, prin seriozitate, am demonstrat-o numai pe teren, o demonstrăm şi acum. Încă nu suntem salvaţi, dar suntem o echipă bună, o echipă redutabilă, care e în stare de a face rezultate foarte mari.
Dacă vrem să avem un fotbal adevărat în România, haideţi să vorbim concret, să nu mai vorbim numai de tradiţie, numai de oraşe. Dacă tradiţia nu poate, asta este, să meargă la liga a doua, să se reorganizeze, la anul să vină înapoi. Vedem şi cazul Rapidului, nu? Ne dorim cu toţii să revină Rapidul, cu o galerie foarte frumoasă, dar echipa în momentul acesta nu arată asta. Nu este normal, nu este corect să se facă, dacă se fac, aceste jocuri", a declarat Ilie Poenaru, potrivit Agerpres.
În prezent, Academica Clinceni ocupă locul 8, cu 29 de puncte și 10 meciuri jucate în play-out. Dinamo se află pe poziția a 13-a, cu 21 de meciuri, dar doar 7 partide disputate.
DSP Ilfov a băgat în carantină întreg clubul Dinamo și a închis baza de la Săftica pentru următoarele 14 zile, iar LPF va lua pe 30 iulie o decizie în cazul "câinilor".
Etichete: liga 1 , dinamo , academica clinceni , retrogradare dinamo , ilie poenaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții