Ultimele informații despre starea lui Leo Grozavu și complicata situație de la Sepsi
articol scris de Digi Sport02.02.2021, 12:09
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sepsi Sfântu Gheorghe traversează o situație complicată din cauza numărului mare de cazuri de Covid-19, iar meciul cu FC Argeș a fost amânat pentru data de 16 februarie, așa cum digisport.ro v-a informat ieri.
Conducerea covăsnenilor a sperat degeaba să aibă măcar 13 jucători valizi pentru partida cu FC Argeş, din cadrul etapei a 21-a a Ligii 1 de fotbal şi meciul să se joace. Situația e acum critică.
Hadnagy despre Grozavu: "I-au fost afectaţi plămânii, doctorii i-au spus să stea mai mult acasă"
Președintele lui Sepsi, Atilla Hadnagy, a dezvăluit pentru Look Sport, că antrenorul Leo Grozavu, infectat și el cu virusul Covid-19, are probleme la nivelul plămânilor. Totodată, Hadnagy, fost atacant la FCM Brașov, a mărturisit că testele efectuate ieri au relevat faptul că 16 din 30 de componenți ai lotului au coronavirus.
"Nu ştiu dacă mai putem, dar e o situaţie grea, nasoală. Nu avem ce să facem, mergem înainte. Din păcate, aveam şi înainte multe cazuri de COVID-19. Ieri am făcut iarăşi testarea, 16 oameni din 30 au ieşit pozitiv: nouă jucători şi şapte din staff. Am fost nevoiţi să apelăm la DSP să vedem ce se poate face. DSP a interzis toată activitatea la Sepsi, până joi. După joi vedem, mai revin dintre jucătorii care au fost pozitivi. Acum, cu trei portari, suntem 12 jucători la echipă.
Leo, din ce am înţeles, ar trebui să vină mâine la antrenamente. I-au fost afectaţi plămânii, doctorii i-au spus să stea mai mult acasă. Am primit oficial de la LPF o hârtie, meciul cu FC Argeş se joacă pe 16 februarie, de la ora 19:00. E o situaţie foarte grea, noi îi mulţumim lui Dumnezeu că am strâns atâtea puncte nesperate. Şi cu Astra, şi la Viitorul.
Din păcate, cu Voluntari eram doar 13 jucători apţi de joc şi în repriza a doua s-a văzut. Suntem pe un loc chiar foarte bun, dar putem să dărâmăm tot din cauza acestui virus. E o situaţie critică! Dacă eram toţi apţi de joc, eram pe locul trei acum", a spus Hadnagy, pentru sursa mai sus menționată.
Etichete: atilla hadnagy , sepsi sfantu gheorghe , leo grozavu , coronavirus , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții