Andrei Cristea l-ar fi lovit pe colegul său, Ionuț Panțîru

Exclusiv Uite amenda, nu e amenda. Avem documentul. Ce s-a întâmplat după ce Cristea l-a lovit pe Panțîru

28.11.2018, 13:52
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Situația de la Poli Iași este mai explozivă ca oricând. După contrele dintre membrii conducerii, mai există și conflictul dintre doi jucători, care a izbucnit în prima partea a lunii octombrie. Andrei Cristea l-ar fi lovit pe colegul său, Ionuț Panțîru, în vestiar, iar incidentul s-a lăsat cu urmări.

Potrivit documentului oficial intrat în posesia Digi Sport, s-a redactat un proces verbal prin care căpitanul Andrei Cristea urma să fie sancționat disciplinar. De remarcat că în document se precizează formularea "posibila săvârșire a unor abateri disciplinare", în condițiile în care Cristea a recunoscut scandalul.

Cu toate acestea, deși inițial a fost amendat cu 2.000 de euro pentru încălcarea regulamentului de ordine interioară, atacantul de 34 de ani a scăpat de sancțiune, la cererea directorului sportiv, Tibor Selymes , deși Horia Sabo a cerut ca situația să fie analizată. În partea de sus a documentului apare însă "Nu se impun sancțiunile", scris de Selymes.

În document, se vede clar că cei care au luat decizia au fost antrenorul Flavius Stoican, care apare ca "șef comisie" și care e cel care a propus sancțiunea, Adrian Ambrosie, ca membru și Iuliano Ene, tot ca membru.

Cei doi jucători au fost chemați pentru a fi audiați, iar ca martori au fost chemați mai mulți martori, printre care: Benone Dohot (antrenorul cu portarii) și jucătorii Marius Ovidiu Mihalache, Cosmin Frăsinescu, Narcis Bădic și Ionuț Cioinac.

Scandalul de la Poli Iași după ce Andrei Cristea l-ar fi lovit pe Ionuț Panțîru

Andrei Cristea și Ionuț Panțîru chiar au fost lăsați în afara lotului de antrenorul Flavius Stoican înaintea meciului cu CFR Cluj, pierdută cu 0-1.

La acea vreme, căpitanul Andrei Cristea a recunoscut conflictul cu Panțîru, însă nu a spus că l-ar fi lovit.

Aș vrea să clarific această problemă. A fost o dispută verbală între mine și un coleg mai tânăr. Apele s-au liniștit. Nu are rost să exagerăm. Nu a fost niciun secret pentru nimeni. I-am atras atenția asupra unui lucru petrecut la meciul cu Viitorul. A fost un lucru tactic, o chestie minoră. Nu s-a ajuns la violență fizică. S-a discutat pe un ton mai ridicat", a declarat Andrei Cristea, în direct la Digi Sport.

Pe 26 noiembrie, după înfrângerea cu FCSB, scor 1-2, Cristea a spus că nu avea habar de amenda care i s-a pregătit.

”Nu știu, e prima oară când aud! Pentru ce am fost amendat? Nu știu, mă surprindeți! Dar nu vreau să mai discut acum. Dacă nu avem liniște, retrogradam! Asta vă garantez! Acest mesaj a fost transmis și de Flavius (n.r. - Flavius Stoican), acum îl transmit și eu. Noi, jucătorii, trebuie să avem liniște și stabilitate. Dacă nu, înseamnă că ne batem joc de ultimii cinci ani petrecuți aici”, a spus Andrei Cristea, la flash-interviul acordat după meci, în cadrul emisiunii ”Digi Sport Special”.

Etichete: cristea poli iasi , scandal poli iasi , andrei cristea ionut pantiru , amenda andrei cristea


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Zeljko Kopic a vorbit despre fotbalistul pe care Dinamo vrea să-l transfere: ”E un lider”

Video ”Inconfundabil”. Marius Șumudică a mers în fața galeriei Rapidului și s-a dezlănțuit, după derby-ul cu Dinamo

Concluziile trase de antrenorul lui Dennis Man și Valentin Mihăilă, după umilința cu AS Roma

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a umplut de rușine! Radu Drăgușin, desființat de englezi citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”