Turcii au oferit detalii despre împrumutul lui Olimpiu Moruțan la FCSB
articol scris de Digi Sport24.05.2023, 00:00
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
La aproape doi ani din momentul plecării din România, Olimpiu Moruțan (24 de ani) se poate întoarce la FCSB.
Moruțan a ajuns de la FCSB la Galatasaray în toamna anului 2021, contra sumei de 4.2 milioane de euro. Adus ca o mare speranță în Turcia, internaționalul român a fost împrumutat după doar un sezon la Pisa, iar această mutare a fost una de bun augur pentru mijlocaș, care s-a reinventat.
Turcii au oferit detalii despre împrumutul lui Olimpiu Moruțan la FCSB
Evoluțiile lui Moruțan în Italia au fost unele apreciate, însă, cu toate acestea, Pisa a ratat promovarea în Serie A și nu pare că este pregătită să activeze clauza unui transfer definitiv, care este în valoare de 5.5 milioane de euro.
De această situație vrea să profite FCSB, care a anunțat prin vocea patronului Gigi Becali că ia în calcul repatrierea lui Moruțan, fotbalist care nu intră in planurile lui Galatasaray pentru sezonul viitor. Potrivit presei din Turcia, oficialii roș-albaștrilor l-ar fi contactat deja pe Giovanni Becali, cel care a intermediat mutările fotbalistului în ultima perioadă, și plănuiesc să-l împrumute pe "Oli" pentru un sezon.
Rămâne de văzut dacă cele două cluburi vor ajunge la o înțelegere, ținând cont și de salariul lui Moruțan. Atât la Galatasaray, cât și la Pisa, românul a încasat aproximativ 600.000 de euro pe sezon, o sumă uriașă pentru fotbalul românesc.
Olimpiu Moruțan se poate întoarce la FCSB
Olimpiu Moruțan este un jucător care bifează criteriile spuse de Gigi Becali, fost jucător la FCSB, care a evoluat în Turcia și acum nu mai e dorit de clubul de care aparține, Galatasaray, drept urmare omul de afaceri a fost întrebat direct: ”Se întoarce Moruțan?”.
Răspunsul lui Gigi Becali lasă loc interpretărilor: ”Domnule, e posibil, nu vreau să zic”.
”Doi fundași centrali vor fi luați. Nu am niciun nume la ora asta. Doar am dat să se caute la echipele naționale. Am zis și anumite criterii. Vreau fundași centrali de la o echipă națională, dar n-o să dau milioane de euro pentru fundași centrali. Până într-un milion de euro.
Mai vreau un mijlocaș, poate vine un fost jucător de-ai mei, care acolo văd că nu-l mai vor ăia. Nu mai știu la ce echipă e. Zice băiatul să nu zic. A jucat prin Turcia. Nu zic cine, că are probleme”, a mai declarat Gigi Becali, la Fanatik.
Etichete: galatasaray , superliga , fcsb , morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții