Transformarea lui Gigi Becali, în opinia lui Cristi Borcea
articol scris de Digi Sport07.04.2023, 14:59
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cristi Borcea (53 de ani), fost acționar la Dinamo și finul lui Gigi Becali (64 de ani), susține că finanțatorul FCSB-ului nu mai are aceeași pasiune pentru fotbal din urmă cu câțiva ani.
Cristi Borcea, despre Gigi Becali: ”Nu are nicio legătură cu pastilele”
Cristi Borcea spune că apropierea de biserică l-a făcut pe Gigi Becali să nu mai aibă aceeași dorință la fotbal ca pe vremea în care el era finanțator la Dinamo.
”Sănătatea, familia, libertatea… eu sunt învăţat să trăiesc altfel. În momentul în care mă implic, trebuie să o fac 100%. Sunt prea tipicar ca să mai intru acum în fotbal.
(n.r. Şi totuşi Gigi Becali, naşul dumneavoastră, e tot în fotbal. El nu a luat pumni de pastile?) Naşul nu, nu, nu are nicio legătură cu pastilele. Pastila lui este biserica. E diferenţă mare între Gigi Becali care era când eram eu, eram toţi… veneam la meciuri, ne războiam, se ducea şi el la echipă, mergea cu echipa în deplasări.
L-aţi văzut acum? Acum nu mai vine nici la meciuri, nici cu echipa în deplasări. Nu are nicio legătură cu Gigi Becali care era în momentul în care ne duelam noi.
Este mai puternic decât atunci, financiar mă refer. Financiar este singurul care este acolo. Neluţu Varga a luat 5-6 titluri şi are peste 35 de milioane de euro băgaţi, din buzunar. Dacă nu va mai fi Neluţu Varga, ce va mai fi CFR Cluj? Nimic!
Financiar nu este cineva care să fi câştigat din fotbal. Porumboiu, peste 25 de milioane de euro (n.r. pierderi), Marian Iancu, peste 25 de milioane, Mititelu, de câte ori săracul s-a dus în groapă, 20 de metri, iar a ieşit. Cine a câştigat? Nimeni. Copos… toţi am băgat zeci de milioane”, a spus Cristi Borcea, potrivit AS.ro.
Gigi Becali, surprins de propriile ”perle”
Patronul de la FCSB a transmis că, recent, a primit un clip care conținea declarațiile sale de după victoria cu Ajax, celebrele ”Cum să-i dea Dumnezeu lui Amsterdam? Cu străzile de cocaină și de cannabis”, și a rămas surprins de înțelepciunea arătată.
”Ultima dată mi-a trimis un lucru de când i-am bătut pe Ajax. Mă gândeam de unde am scos-o, că nu știam nici eu prea multe despre credință atunci. Eram tânăr, sunt om, păcătos, mai îmi place să mă văd când eram tânăr.
Poate ajungem mai sus decât atunci, cu Ajax. Să vedem, ne trebuie fundași centrali”, a declarat Gigi Becali, în cadrul unei conferințe de presă.
Etichete: cristi borcea , gigi becali , cristi borcea gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții