Transferul lui Deian Sorescu la FCSB, prin ochii unui dinamovist: “Vorbim de trădări?”
articol scris de Digi Sport15.01.2023, 13:26
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Deian Sorescu (25 de ani) este noul jucător al celor de la FCSB.
Fostul căpitan al lui Dinamo a ales să îmbrace tricoul marii rivale, asta după ce în ultimele luni a evoluat pentru cei de la Rakow.
Vali Lazăr, despre transferul lui Deian Sorescu la FCSB
Unul dintre jucătorii care au evoluat pentru "câini" până în iarnă, Vali Lazăr, e de părere că decizia luată de Sorescu nu poate fi considerată drept trădare dată fiind situația celor două echipe.
"Vorbim de trădări? E al nu ştiu câtelea jucător care se duce. Dacă el nu avea un mediu bun la Rakow şi a decis să vină aici, a luat cea mai bună decizie pentru el. Este un jucător care la Dinamo, în viitorul apropiat, nu se putea întoarce pentru că nivelul şi bugetul salarial nu îi permit asta.
Speră să facă faţă pentru că e prietenul meu şi mă bucur pentru el. Şi de la FCSB are o rampă de lansare mai bună decât avea la Rakow", a spus Vali Lazăr, conform AS.ro.
Fotbalistul, care poate evolua și ca fundaș dreapta, dar și ca mijlocaș de bandă pe ambele părți, a oferit și primele declarații din noua postură.
Chiar dacă a venit, sub formă de împrumut, de la Rakow, liderul din Polonia, Sorescu este conștient că trecutul dinamovist nu poate fi uitat dar spune că vrea să fie judecat doar în urma evoluțiilor de pe teren.
”Sper să fiu la fel de bine primit cum am fost de colegi. Vreau să fiu judecat după evoluții, nu după echipa la care am fost. Spun asta pentru că sunt jucător profesionist și îmi fac treaba la fiecare echipă la care voi activa”, a spus Sorescu.
- Deian Sorescu a îmbrăcat tricoul lui Dinamo între iunie 2018 - ianuarie 2022
Ultrașii FCSB-ului, reacție clară în privința transferului lui Deian Sorescu
Trecutul la marea rivală nu pare să-i deranjeze pe ultrașii formației patronate de Gigi Becali, care prin vocea lui Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, au "aprobat" transferul.
"Lasă să vină! E bine, dacă vine. Au mai fost în trecut discuții despre Deian Sorescu. Ce să facem acum? A înjurat-o vreodată pe Steaua (n.r. FCSB) el? Ciobotariu nu a fost dinamovist? Dacă venea la noi… a înjurat vreodată Steaua? Nu.
Omul a fost profesionist, și-a văzut de treaba lui. Stelea n-a jucat la Dinamo și după a venit la noi? Important este ceea ce credem noi, galeria. Suporterii de la tribuna 1 și 2 se vor bucura când vor vedea că joacă fotbal. Asta ne interesează pe noi! Pe noi ne interesează să-și facă meseria. Să vină Sorescu, că e profesionist.
Sorescu poate să joace și fundaș dreapta. Cine joacă fotbal, ăla să stea în teren. Acum, nu știm ce se întâmplă cu Olaru, că, din discuții, am văzut că și Olaru este pus să plece", a spus Gheorghe Mustață, pentrru AS.ro.
Etichete: liga 1 , dinamo , vali lazăr , transfer fcsb , deian sorescu , rakow
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții