Gică Hagi, antrenor Farul Constanța / Foto: Captură Digi Sport

Video Transferul lui Cicâldău la Galatasaray nu le umple conturile celor de la Farul: ”Luăm puțini bani, dar buni”

articol scris de Digi Sport
26.07.2021, 08:38
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Galatasaray l-a transferat pe Alexandru Cicâldău (24 de ani) de la Universitatea Craiova în schimbul a 6,5 milioane de euro, iar o parte din această sumă îi revine Farului, clubul lui Gică Hagi.

Internaționalul român s-a format la academia ”Regelui” și a evoluat timp de doi ani și jumătate la Farul (n.r.- fosta Viitorul). Astfel, clubul de la malul mării a păstrat un procent dintr-o eventuală mutare viitoare a lui Cicâldău, atunci când l-a cedat la Craiova, în 2018, iar acum e timpul să strângă banii.

S-a vehiculat că Gică Hagi va încasa 2 milioane de euro după ce mijlocașul a făcut pasul la Galatasaray, însă antrenorul alb-albaștrilor a negat, spunând că suma este, de fapt, mult mai mică.

  • 2,3 milioane de euro este suma pe care a plătit-o Universitatea Craiova pentru transferul lui Cicâldău, de la Farul, în 2018.

Gică Hagi, despre suma pe care o va încasa după transferul lui Cicâldău la Galatasaray: ”Nu am luat atâția bani cât se vehiculează! Luăm puțini, dar buni”

"O poveste inventată. Eu am auzit ultimul din toți că va fi semnat de Galatasaray. Nu e acea sumă de care ați vorbit voi, e total falsă. Noi luăm puțini bani, dar e bine când iei. Îi mulțumim lui Cic, Craiovei. Nu avem nicio tangență, știam mai mult de Stanciu, dar nu de el. Practic eu și Popescu am aflat ultimii. Dar n-am luat atâția bani cât se vehiculează în ziar.

Luăm puțini, dar buni. E un jucător talentat, trebuie să recunoaștem, dacă l-au urmărit și le place, înseamnă că e valoros, că poate juca mai multe posturi la mijloc. Trebuie să se adapteze, acolo e un fotbal rapid, iute, puternic. El trebuie să vină cu calitatea tehnică și să se impună", a spus Hagi, după Farul - Gaz Metan.

  • 6,5 milioane de euro este cota de piață a lui Alexandru Cicâldău, potrivit Transfermarkt.
  • 129 de meciuri, 33 de goluri și 21 de pase decisive a reușit Alexandru Cicâldău la Universitatea Craiova.
  • 50 de partide, o reușită și 7 assist-uri a adunat mijlocașul la Farul.

VIDEO Declarația lui Gică Hagi

Etichete: gica hagi , alexandru cicaldau , transfer cicaldau , alexandru cicaldau galatasaray , bani farul cicaldau


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Florin Cernat a numit cel mai bun român din istorie: "Nu știi ce să faci cu mingea? Dă-mi-o mie, că știu eu!"

Concluziile trase de Gică Hagi, după Hermannstadt - Farul 0-0: ”Sărbătorile și Dumnezeu să îi lumineze”

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”