Transferul iernii în Liga 1: FCSB, CFR și Craiova se luptă pentru el. Fotbalistul visează la AC Milan
21.11.2018, 09:33SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Hervin Ongenda (23 de ani) este cel mai curtat fotbalist din Liga 1. Mijlocașul sosit în vara trecută la FC Botoșani este dorit de FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova, echipele care se luptă pentru titlu.
Francezul crescut de PSG este la mare căutare în Liga 1. Ongenda este dorit de toate cele 3 echipe care se află pe podium în acest moment. FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova s-au înscris în cursa pentru transferul tânărului fotbalist, care a impresionat în tricoul celor de la FC Botoșani.
Ongenda, dorit și în Serie A
Reputatul jurnalist italian Gianluca DiMarzio este cel care a făcut anunțul. Acesta scrie că și alte două formații din Serie A, Spal și Udinese, ar fi interesate de serviciile lui Ongenda. Fotbalistul și-ar dori, însă, un transfer la AC Milan.
"Renașterea lui Ongenda abia a început. Fotbalistul care poate evolua pe orice post în ofensivă strălucește acum la FC Botoșani. Are două goluri și un assist, dar a contribuit la majoritatea reușitelor echipei sale. Acum e considerat unul dintre cei mai buni jucători din Liga 1.
Steaua, CFR și Craiova au bătut deja la ușa celor de la Botoșani pentru un transfer în ianuarie, dar visul fotbalistului este să joace în Serie A. Deja două echipe din Italia, Spal și Udinese, îl monitorizează îndeaproape.
În mintea lui Ongenda este Milanul lui Leonardo, fostul său director sportiv de la PSG.", scrie Gianluca DiMarzio.
Ongenda este descris elogios de către cei de la Fox Sports: "Este cel mai bun fotbalist din Liga 1, un jucător cu adevărat inteligent și cu un talent înnăscut, mult peste medie".
În vârstă de 23 de ani, Hervin Ongenda a mai evoluat până acum la PSG, Bastia, PEC Zwolle și Murcia. El a bifat până acum 13 partide în Liga 1, în care a reușit două goluri și un assist. Ongenda are contract cu Botoșani până în 2020.
Cine este Hervin Ongenda
Hervin Ongenda este un atacant de 23 de ani, cu o înălțime de doar 1,69 metri, care a trecut pe la PSG, acolo unde i-a avut colegi pe Ibrahimovic sau Cavani. În Ligue 1, Ongenda chiar a marcat un gol în 11 meciuri disputate, într-un meci cu Lorient, din 2015.
Ultima sa echipă înainte de a ajunge la Botoșani a fost Real Murcia, din liga secundă spaniolă, acolo unde a jucat doar 2 meciuri în ultimul sezon. Ongenda are chiar și selecții în echipele naționale U16, U17, U18, U19 și U21 ale Franței, marcând în total 10 goluri.
350.000 de euro e cota de piață a lui Ongenda
Etichete: serie a , ac milan , transferuri liga 1 , transferuri cfr , transferuri craiova , jucatori liga 1 , transferuri fcsb , hervin ongenda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții