Transfer interesant la Astra: a semnat cu un fost internațional american

19.02.2018, 22:21
  • SuperLiga: UTA - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Oțelul - Unirea Slobozia, vineri, 17:00, DGS 1

Astra a reușit să facă un transfer și în ultima zi de mercato din Liga 1: l-a adus pentru prima dată în România pe Danny Barbir, un fundaș central care are cetățenie americană și română și care până acum a mai jucat în Anglia și în al doilea eșalon al fotbalului din SUA.

Barbir (20 de ani) a semnat cu Astra pe 3 ani și jumătate. Fundaşul central, fost component al echipei Under-23 a clubului englez West Bromwich Albion, printre altele, a debutat deja pentru echipa "satelit" a clubului giurgiuvean în meciurile amicale.

"Este un tânăr interesant, în care am încredere, poate progresa foarte mult", a spus preşedintele clubului, Dani Coman.

Barbir a mai trecut pe la juniorii clubului Manchester City, iar ultima oară a jucat în United Soccer League (al doilea eșalon al fotbalului nord-american), la Whitecaps FC 2 din Vancouver, echipa doua a lui Vancouver Whitecaps.

Fundașul central s-a născut în 1998 în Statele Unite ale Americii, iar tatăl său este român. Deși nu vorbește foarte bine românește, Danny a fost de mai multe ori în România pentru a-și vizita rudele și chiar s-a antrenat cu Steaua o scurtă perioadă de timp. Mai mult, a fost unul dintre copiii de mingi care au însoțit jucătorii Realului pe gazon la meciul disputat pe Ghencea în toamna lui 2006. A pășit pe terenul din Ghencea ținându-l de mână pe Sergio Ramos, unul dintre idolii săi.

Deși a debutat ca atacant, Danny Barbir a fost reprofilat pe postul de fundaș central. Fizicul său l-a recomandat. Are o înălțime de 1,95 metri și are alura unui apărător veritabil.

Etichete: transfer astra , danny barbir , barbir astra , astra ransfer


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Trump, gata să renunțe la încercarea de a obține un acord Rusia-Ucraina. Când va fi luată decizia

Președintele american Donald Trump va renunța la încercările de a intermedia un acord de pace între Rusia și Ucraina, dacă nu există există semne clare că un acord poate fi încheiat, a declarat vineri secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, citat de Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Ce lovitură! Carlo Ancelotti și-a găsit echipă, imediat după ce a aflat că va fi dat afară de la Real Madrid

De nedescris! În minutul 119 erau eliminați din Europa, dar ce a urmat va rămâne în istoria fotbalului

Pleci sau nu mai joci! Hansi Flick, decizie radicală la Barcelona

Spaniolii au făcut anunțul după Real Madrid - Arsenal: Carlo Ancelotti, OUT! ”Ia cu el și patru jucători”

Vinicius Junior a decis să rupă tăcerea, la 18 ore după Real Madrid - Arsenal

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Digi Sport va acorda Premiul Helmut Duckadam! Ștefan Târnovanu: ”Ar fi o bucurie să câștig acest trofeu”

Charalambous a adormit în timpul meciului Manchester United - Lyon, iar când s-a trezit a avut parte de o surpriză

L-a convins pe Luis Enrique: PSG pregătește contractul pentru jucătorul de 70.000.000€

Decizia luată de Ruben Amorim în finalul partidei cu Lyon a schimbat totul

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZCarmen Brumă, corp atletic și perfect structurat, în prag de 48 de ani. Pozele în costum de baie îi arată abdomenul "de fier"

FILM NOWDură pe ecrane, senzuală pe covorul roșu. Iubita lui Jason Momoa a făcut furori într-o rochie din dantelă, la o premieră în LA

Imagini de colecție cu Gigi Becali, în genunchi, în timpul slujbei "Denia celor 12 Evanghelii" citeşte ştirea pe Prosport.ro

Gică Hagi și-a găsit urmașul la Farul! Nume surpriză pentru banca tehnică citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Îmbrăcată într-un top din dantelă, Iuliana Beregoi a stârnit un val de reacții în mediul online. Fanii, fascinați de apariția artistei

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Îmbrăcată într-un top din dantelă, Iuliana Beregoi a stârnit un val de reacții în mediul online. Fanii, fascinați de apariția artistei

Digi World

Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu

Digi Animal World

Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale