Total neașteptat! Ce se întâmplă cu jucătorul FCSB-ului care "refuză să accepte că fotbalul s-a terminat pentru el"
articol scris de Digi Sport29.03.2024, 12:17
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FCSB conduce clasamentul SuperLigii și are șanse importante să cucerească primul titlu de campioană după 9 ani de ”secetă”. Gruparea roș-albastră pregătește deja schimbări în lot pentru sezonul următor.
Vali Crețu, Ovidiu Popescu, Andrei Vlad, Vlad Chiricheș și Risto Radunovic se află în ultimele luni de contract cu bucureștenii și, cel puțin deocamdată, nu le-au fost oferite alte înțelegeri. Ionuț Panțîru (28 de ani) este în aceeași situație, dar e foarte posibil ca fundașul lateral să continue la FCSB.
- 50 de mii de euro este cota de piață a lui Ionuț Panțîru, potrivit Transfermarkt.
- 59 de meciuri, două goluri și 7 assist-uri sunt cifrele lui Ionuț Panțîru la FCSB.
Ionuț Panțîru, apreciat de Gigi Becali și MM Stoica! Cel mai probabil, va rămâne la FCSB
La începutul acestui sezon, Panțîru a revenit în lotul roș-albaștrilor după ce s-a ”luptat” cu o accidentare care l-a ținut departe de teren din primăvara anului 2021. Apărătorul stânga a bifat doar 20 de minute în 3 apariții, în rest a luat loc pe banca de rezerve la meciurile echipei sale.
În ciuda lipsei de jocuri, fostul fotbalist de la Poli Iași este apreciat de MM Stoica și de Gigi Becali și, cel mai probabil, i se va propune să rămână în continuare la FCSB.
”Ionuț Panțîru, normal, nu ar trebui să mai joace fotbal după tot ce s-a întâmplat. Dar el... Toată suferința și munca pe care o face el...
Mi-a zis Mihai (n.r.- MM Stoica) că se duce și se antrenează singur. Eu spun că va face Dumnezeu o minune cu ăsta și va fi din nou un jucător bun. Pentru chinul și seriozitatea lui. Eu cred în Panțîru!”, a spus Gigi Becali despre Panțîru de curând.
Alexandra Banciu, mesaj emoționant pentru soțul ei, Ionuț Panțîru
Galerie Foto
Pe 22 martie, Panțîru a împlinit 28 de ani, iar soția sa Alexandra i-a transmis un mesaj emoționant.
”28. Poate genunchii tăi au 38 , poate încă sufletul te doare de câte ori a auzit 'nu o să mai joace fotbal niciodată' , poate pe umeri te apasă munca fără încetare a ultimilor ani, de speranțe, de agonie, de frică și nesiguranță.
Poate inima ți-a plâns în multe momente. Poate ai simțit nedreptate și te-ai întrebat 'de ce, eu ?' , 'de ce, mie'. Poate nu ai meritat tot chinul , toată durerea sau poate toate au fost parte din planul măreț al Domnului.
Știu că anii ăștia atârnă greu și mai știu că tot ce urmează pentru tine e să aduni roadele, să te bucuri de fiecare moment măreț ce ți se pregătește!
Ambiția ta e molipsitoare, curajul tău, bunătatea ta și pasiunea pentru fotbal te definesc. Eu, iubirea mea, îți doresc să fii sănătos, să-ți lași sufletul să viseze, să te bucuri de fiecare zi ce îți este dată, să fii cea mai bună versiune a ta.
Noi , familia ta îți mulțumim, te apreciem, te iubim și te susținem necondiționat. La mulți ani , Ionuț!”, a fost mesajul postat de Alexandra, pe contul ei de Instagram.
MM Stoica l-a găsit pe Ionuț Panțîru în sala de forță, în ajunul Crăciunului
Prin intermediul unei postări de pe rețelele sociale, MM Stoica a povestit o întâmplare petrecută în ajunul Crăciunului trecut la baza FCSB-ului. Oficialul clubului a mers să verifice dacă totul este în regulă, însă a dat peste Ionuț Panțîru, care lucra suplimentar pentru a reveni la forma sportivă dinaintea accidentării grave.
"Scurtă poveste de Crăciun
Duminică, Ajunul Crăciunului 2023. Ora 13, Baza FCSB pustie. Fac un tur să văd dacă e totul OK, ușile încuiate etc. La sala de forță găsesc ușa descuiată. Până să-l sun pe Ovidiu Kürti să-i reproșez, văd mișcare. Cineva se antrenează asiduu în spate.
Ionuț Panțîru s-a accidentat grav cu mai bine de 2 ani și jumătate în urmă. Scepticii spun că sunt șanse mici să revină pe teren. Dar Ionuț Panțîru nu e interesat de pronosticurile pesimiste. Refuză cu obstinație să accepte că fotbalul s-a terminat pentru el la vârsta asta, iar eu sunt convins că are dreptate. Pentru că sacrificiile sunt răsplătite. Mereu!
Da, Ionuț Panțîru se luptă cu multifuncționalele la sală, indiferent de zi sau oră. Se luptă pentru el, pentru frumoasa lui familie, dar și pentru toți fotbaliștii despre care cei care nu cunosc multe detalii de genul ăsta spun că se distrează fiind plătiți. Doar că fotbalul, sportul în general, mai e și așa.
Crăciun Fericit, Panți!
Crăciun Fericit tuturor!", a scris MM Stoica, pe Facebook.
Etichete: plecare fcsb , ionut pantiru , jucator fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții