”Țineți-i minte pe ăștia doi!” Jucătorii pe care mizează Gigi Becali
04.09.2019, 11:45SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gigi Becali are doi noi favoriți la FCSB. Patronul roș-albaștrilor mizează în acest sezon pe Ionuț Panțîru și Răzvan Oaidă. Acesta a fost încântat de evoluțiile celor doi de până acum și i-a propus chiar și la echipa națională.
”Țineți-i minte pe ăștia doi, Panțîru și Oaidă, să vedem dacă mă pricep la fotbal”, a spus Becali la conferința de prezentare a lui Cristi Manea, noul jucător de la FCSB.
Panțîru și Oaidă au ajuns la FCSB în această vară. Primul a fost cumpărat de la Iași pentru 200.000 de euro, iar cel de-al doilea de la Botoșani, pentru 700.000 de euro.
Cine este Ionuț Panțîru
Panțîru este născut la Iași, iar până să ajungă la FCSB a mai evoluat la Miroslava și Poli Iași. Fundaș stânga de meserie, Panțîru are contract cu echipa lui Becali până în 2022.
23 de ani are Ionuț Panțîru.
400.000 de euro este cota de piață a lui Panțîru, conform transfermarkt.com.
Cine este Răzvan Oaidă
Născut la Petroșani, Oaidă a mai evolua la Atletico Arad, după care a trecut pe la Wolverhampton U18, Brescia Youth și FC Botoșani, de unde a fost cumpărat de FCSB. Mijlocașul are contract cu roș-albaștrii până în 2024.
21 de ani are Oaidă.
600.000 de euro este cota de piață a lui Oaidă, conform transfermarkt.com.
Etichete: gigi becali , razvan oaidă , fcsb , ionut pantiru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții