Mihai Teja

Teja l-a luat în colimator pe Nedelcu. Cum explică înfrângerea cu Viitorul + cine l-a impresionat

11.03.2019, 23:12
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

VIDEO FCSB - Viitorul 1-2. Mihai Teja a venit destul de afectat la flash-interviul de la finalul partidei de pe Arena Națională. Tehnicianul FCSB-ului a recunoscut faptul că înfrângerea a fost una dureroasă, dar a avut puterea să laude filosofia de joc a Viitorului. 

"Este o înfrângere dureroasă. Din punctul meu de vedere, Viitorul a avut trei ocazii şi ne-a dat două goluri. Am fost naivi pe contra-atacul lor şi nu ne-am fructificat ocaziile. Viitorul a început bine jocul, dar am avut puterea să revenim. Repriza a doua am început-o şi mai bine, cred că dacă marcam acolo, altul era rezultatul. Dar îl felicit pe Gică, au o filosofie de joc făcută în timp, în 6-7 ani", a spus Teja la final.

In ciuda celui de-al treilea esec pe teren propriu suferit in acest sezon, primul din play-off, Teja crede că titlul nu este jucat: "Nimic nu este pierdut. Sunt cinci puncte, dar şi ceilalţi se vor încurca. Nu e uşor să joci cu Viitorul şi Astra. Nu ne interesează de ceilalţi, pentru noi e important să câştigăm meciurile noastre. Mai sunt 9 jocuri, important e să creştem de la meci la meci şi cu siguranţă vor veni şi victoriile".

Mihai Pintilii, Bogdan Planic (27 de ani), accidentați, Marko Momcilovic, nerefăcut, iar Dennis Man și Filipe Teixeira, suspendați, au fost absențele roș-albaștrilor pentru acest meci, dar Teja consideră că lotul este unul valoros și asta trebuie să se vadă la un astfel de nivel: "Avem un lot numeros, fiecare care intră trebuie să dea 100%. Accidentările şi suspendările fac parte din viaţa unei echipe".

Unul dintre cei mai slabi oameni de pe teren a fost Nedelcu, pe care Teja l-a schimbat la pauză: "Nu a prins o seară reuşită, de aceea l-am înlocuit la pauză. Eu am încredere în Nedelcu, dar el trebuie să dea mult mai mult. Când eşti la Steaua, trebuie să fii tot timpul la un nivel ridicat".

În încheiere, antrenorul roș-albaștrilor a mai spus că nu-și pierde încrederea în jucătorii săi, mai ales că moralul nu le-a fost afectat după acest eșec. 

"Trebuie să avem mentalitate de învingător. Jucătorii au calitate şi eu cred că se poate. Din punct de vedere moral nu suntem bine, dar trebuie să ridicăm capul din pământ. Cu siguranţă vor veni şi rezultatele", a conchis Teja.

După prima etapă din play-off, FCSB a coborât un loc pe podium și se află la 5 lungimi în urma liderului CFR Cluj (30 de puncte). Craiova ocupă locul 2, cu 26 de puncte.

VIDEO cu rezumatul partidei FCSB - Viitorul 1-2

Etichete: viitorul , mihai teja , fcsb , fcsb - viitorul 1-2


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Italienii anunță prima mutare a lui Dan Șucu: un fost jucător de la FCSB

”Să nu uite că Dinamo i-a întins o mână de ajutor!”. Zeljko Kopic, arătat cu degetul

Marius Șumudică ”l-a înțepat” din nou pe Neil Lennon, după remiza cu Dinamo

Foto I-a cucerit definitiv inima Soranei Cîrstea

Citeşte şi

Lukas Zima, OUT! Decizia luată de viitorul portar al FCSB-ului

Alexandru Mitriță a dezvăluit momentul cel mai emoționant al anul 2024: ”Simțeam că trebuie să-l răsplătesc”

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Adrian Mutu, marea lovitură pe care o încearcă Petrolul la final de an citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a umplut de rușine! Radu Drăgușin, desființat de englezi citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de când a fost arestat

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de când a fost arestat

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”