Exclusiv "Teja a făcut până acum experimente!" Mesajul lui Gigi Becali pentru antrenorul FCSB, înainte de startul play-off-ului
05.03.2019, 19:47SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Mihai Teja este neînvins pe banca celor de la FCSB, însă chiar și așa nu este într-o situație liniștită. 2 victorii și 3 egaluri este bilanțul roș-albaștrilor în acest an. Remizele obținute în fața ultimelor 3 clasate l-au "reactivat" pe Gigi Becali.
Finanțatorul FCSB a anunțat, în direct la TV, că s-a terminat cu experimentele legate de sistemul de joc în play-off.
"Teja până acum a făcut experimente. Să vedem acum, că s-a cristalizat ceva. E adevărat, l-am pierdut pe Pintilii, echipa avea mai mare stabilitate cu Pintilii, dar ce să facem? Băiatul are o vârstă, se va retrage.
Mie fotbalul care îmi place se joacă în 4-3-3. Noi putem să jucăm aşa, dar de la anul. Acum e prea din scurt şi nu putem să ne permitem să riscăm, să facem experimente", a spus Gigi Becali în exclusivitate la "Digi Sport Special".
Gigi Becali: "Fără forță e greu să ajungi la nivel înalt"
Gigi Becali a anunțat că va schimba și strategia de transferuri la FCSB, începând din vară. Astfel, finanțatorul FCSB a ajuns la concluzia că echipa are nevoie de jucători de forță.
"Am văzut și eu niște lucruri. Eu cred că, după mai mulți ani, la ora asta fotbal fără forță e greu să ajungi la nivel înalt. Forță și viteză, dar fără forță nu poți sa faci nimic. Vreau jucători cu gabarit. Aduceți-vă aminte, pe vremea lui Reghecampf erau Bourceanu și Pintilii", a mai spus Gigi Becali.
Etichete: gigi becali , mihai teja
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții