Talpan, reacţie virulentă: îl acuză pe Becali de abuz. Cum ar exercita presiuni asupra instanţelor
21.12.2018, 17:41SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Florin Talpan, juristul CSA Steaua, s-a enervat când a văzut afirmaţiile făcute de Becali, în conferinţa de presă de astăzi, şi şi-a expus punctul de vedere.
Tribunalul Bucureşti a suspendat procesul pentru prejudiciu intentat de Armată clubului FCSB, iar Becali a transformat această decizie într-o victorie. Totodată, patronul roş-albaştrilor a lansat pe piaţă informaţia că marca notorie i-ar aparţine, lucru total fals în opinia juristului Armatei.
Acesta vede în ultimele acţiuni ale latifundiarului doar o încercare de a amâna un verdict final în procesul prejudiciului, unde ar trebui să plătească 37 de milioane de euro, dacă pierde. Avocaţii FCSB au cerut amânarea procesului, pe motiv că, în acelaşi timp, se judecă dosarul în care Becali a cerut anularea mărcii Steaua. Nu este altceva decât o stratagemă în tentativa de a eluda legea şi amânarea unui verdict definitiv în procesul privind prejudiciu.
"M-am săturat de abuzul de drept pe care îl foloseşte şi îl exercită FCSB asupra noastră cât şi asupra judecătorilor instanţelor. Sunt acţiuni ale FCSB care încearcă sa eludeze legea şi să obţină într-un fel sau altul sentinţe contrare celor definitive", spune Talpan.
Vezi mai jos comunicatul lui Talpan de azi, aşa cum apare el pe ProSport:
"Solutia instantei pe scurt a fost următoarea: În baza Art. 413 Alin. 1 Pct. 1 Cod de Procedură Civilă suspendă judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzelor ce formează obiectul dosarelor 11539/3/2017 şi 48951/3/2017.
În primul rând, vreau să remarc superficialitatea instanţei, care nu ştie că, de fapt, dosarul este 11509/3/2017 şi nu 11539/3/2017.
În al doilea rând, privind soluţia în sine, nu sunt indeplinite conditiile prevederilor Art. 413 Alin 1 Pct. 1 deoarece judecata nu depinde de solutionarea celor doua dosare mentionate mai sus de catre completul de judecata, în sensul că dezlegarea cauzei nu depinde de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi.
FCSB şi-a înregistrat cu rea-credinţă semnul folosit ca marcă, fără a avea nici un drept asupra acestuia, aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3425 pronunţată la data de 03 decembrie 2014,
Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu nr. 3425/2014 este definitiva, stabilindu-se astfel ca FCSB si-a inregistrat cu rea credinta marca Steaua Bucuresti, pe cale de consecinta a anulat-o incepand cu data inregistrarii adica 2004.
DAR, prin inregistrarea si folsirea marcii Steaua/Steaua Bucuresti am fost prejudiciaţi şi ca atare avem tot dreptul la despăgubire pentru recuperarea prejudiciului creat de S.C. Fotbal Club FCSB S.A. in perioada 2004-2014, perioada in care FCSB SA în mod nelegal şi abuziv a folosit numele STEAUA/STEAUA BUCUREŞTI şi marca STEAUA/STEAUA BUCURESTI.
Este vorba de o raspundere civila delictuala in care fapta savarsita cu vinovatie a adus un prejudiciu, pe care il solicitam ca si accesoriu.
Este inadmisibil ca instanta de fond de la Tribunal, Sectia a III-a civila, desi a luat la cunostinta de faptul ca decizia ICCJ este definitiva, că prin ea a fost stabilita o culpă, o faptă savarsită cu vinovatie de către FCSB, care a adus prejudicii, să suspende cauza dosarului, cauza fiind STRANS LEGATA DOAR DE DECIZIA ICCJ CU NR 3425/2014.
De ce este legata de această decizie definitivă? Pentru că in mod definitiv si irevocabil s-a stabilit că FCSB nu avea dreptul la inregistrare marca STEAUA/STEAUA BUCURESTI, ca a folosit în toată această perioadă marca si numele in mod abuziv si nelegal. Drept PENTRU CARE STATUL ROMAN SOLICITA DESPAGUBIRI PENTRU ACEASTA PERIOADA.
INDIFERENT CE S-AR INTAMPLA IN ALTE DOSARE, PE PERIOADA RESPECTIVA, 2004-2014, ESTE DEFINITIV STABILIT CĂ FCSB NU AVEA DREPTUL LA MARCĂ. A FOLOSIT-O IN MOD ABUZIV, SĂVÂRŞIND O FAPTA CU VINOVATIE, CU INTENŢIE SI A ADUS UN PREJUDICIU PE CARE TREBUIE SA IL PLATEASCA STATUTULUI ROMÂN.
NICI O ALTA INSTANTA DIN TARA SAU DIN LUME NU POATE SCHIMBA ACEST LUCRU! FCSB A INREGISTRAT CU REA-CREDINTA MARCA STEAUA/STEAUA BUCURESTI CE APARTINE STATULUI ROMÂN, RESPECTIV CLUBULUI SPORTIV AL ARMATEI STEAUA BUCURESTI, A FOLOSIT-O IN MOD ABUZIV, DECI TREBUIE SA PLATEASCA.
PENTRU ACEST MOTIV AM SOLICITAT IMEDIAT RECURSUL IMPOTRIVA INCHEIERII DE SEDINTA DIN DATA DE 19.12.2018.
Acest prejudiciu a fost stabilit prin raportul de evaluare la suma de 165.718.395 lei.
Obiectul acestui dosar, nr. 34655/3/2016, este foarte clar şi nu are nicio legătură cu alte dosare deoarece decizia pronunţată de ÎCCJ nu poate fi răsturnată.
M-am săturat de tergiversarea dosarelor aflate pe rol. M-am saturat de abuzul de drept pe care il foloseste si il exercita FCSB asupra noastra cât si asupra judecatorilor instantelor.
Sunt actiuni ale FCSB care incearca sa eludeze legea si sa obtina intr-un fel sau altul sentinte contrare celor definitive.
Nu în ultimul rând, art. 413 NCPC nu prevede obligativitatea, ci doar posibilitatea suspendarii cauzei. De aceea se si numeste suspendarea facultativa.
Dosarele 11509/3/2017 şi 48951/3/2017 nu au nici o relevanta in judecarea acestui proces. FCSB a folosit marca STEAUA cu rea-credinta, a adus un prejudiciu statului roman, TREBUIE SA PLATEASCA!
INSTANTA DE FOND, IN MOD NELEGAL SI ABUZIV, A SUSPENDAT CAUZA.
Dealtfel, am si recuzat-o pe presedinta completului, pentru motive intemeiate, la primul termen de judecata.
Au trecut foarte multe termene in acest dosar (n.r. – 18) si nu s-a judecat nici admisibilitatea probelor. Avand in vedere tergiversarea dosarului de catre FCSB, sustinuta de presedinta completului, precum si de declaratiile lui Becali in presa, care afirma ca va aduce FCSB in insolventa in cazul in care va trebui sa plateasca, vom dispune masuri asiguratorii pentru FCSB in limita sumei solicitate de catre CLUBUL STEAUA BUCURESTI in instanţă.
FCSB nu detine nici o marca notorie STEAUA / STEAUA BUCURESTI. I s-a refuzat acest drept in 3 decembrie 2014. Au incercat prin apelul din dosarul 11509 ca sa anuleze marca noastra notorie, sa fim decazuti din dreptul de folosinta, dar instanta le-a respins cererea.
Urmeaza judecarea“, e comunicatul lui Talpan.
Etichete: talpan , talpan becali , proces prejudiciu steaua , talpan proces becali , proces marca steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții