Prima reacţie a lui Talpan, după ce Becali a pierdut definitiv marca Steaua
04.05.2018, 16:06SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, vineri, recursul intentat de Gigi Becali în privinţa recuperării mărcii Steaua. Decizia este definitivă, astfel că Becali nu are dreptul să folosească numele şi emblema. Prima reacție pe marginea acestui subiect a venit chiar de la Florin Talpan, juristul care l-a lăsat pe Gigi Becali fără marca "Steaua".
"Da, e adevărat. Am câştigat definitiv şi la Înalta Curte. Pot să vă spun că marca şi numele Steaua sunt definitiv ale Armatei. Am demonstrat în toate instanţele că acestea au aparţinut şi aparţin CSA Steaua şi Gigi Becali le-a folosit abuziv", a confirmat Florin Talpan pentru Prosport.
Cu câteva ore înainte de judecată, Becali era sigur că va câştiga procesul: "Câştigăm 100%. De mâine, toată lumea va spune Steaua. S-a terminat cu FCSB. Aşa e legea. Nu mai e Oprea, ca să se bage el, nu mai e nici Coldea, nici Dumbravă. Câştigăm 100% marca", a spus fostul patron al FCSB, la Digi Sport, în emisiunea Fotbal Club.
Pe rol mai există un proces între cele două părţi. Clubul Sportiv al Armatei i-a cerut lui Becali 37 milioane de euro prejudiciu de folosire a mărcii. Cazul se va judeca pe 9 mai.
Etichete: steaua , liga 1 , gigi becali , marca , proces , recurs , reactie , nume , fcsb , florin talpan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții