Surpriză din partea lui Mircea Rednic. Un rapidist emblematic merge la Poli Iași
20.05.2020, 13:19SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mircea Rednic, antrenorul echipei Poli Iași, l-a adus în staff-ul trupei din play-out pe fostul său colaborator din Giulești, Marian Rada.
Simbol al Rapidului, Marian Rada va face parte, anunță GSP.ro, din conducerea tehnică, alături de Costel Pană, care a rămas la Iași după plecarea lui Mihai Teja la Voluntari, și de antrenorul de portari Benone Dohot.
Potivit sursei citate, Rada va avea un rol esențial în pregătirea strictă impusă de măsurile de distanțare - jucătorii se pregătesc într-un grup de maximum patru jucători. Rednic ar fi stat, până în prezent, la sesiunile de pregătire, 300 de minute pe teren.
Marian Rada: "Important e într-adevăr cum se gestionează totul la nivel mental"
În urmă cu o lună, Marian Rada povestea pentru Digi Sport cum își petrecea timpul în perioada pandemiei.
"Nu m-am întâlnit nici eu cu o perioadă asemănătoare în toată cariera. Fie ca jucător, conducător ori antrenor. Și am ceva ani în spate.
Important e într-adevăr cum se gestionează totul la nivel mental, cum știi să creezi premisele revenirii treptate a echipei la viața de dinainte. Nu va fi simplu. Dar diferența aici cred eu că se va face.
Ne-am oprit cu toții în loc, am conștientizat pericolul, dar gata trebuie să ne întoarcem la ce știm și trebuie să facem. Treptat, cu prudență, dar sportul este unul din motoarele cu ajutorul cărora omenirea se va întoarce la normal", spunea Rada, pe 24 aprilie, într-un material realizat de Digi Sport.
Poli Iași se află pe locul 5 în play-out, cu 15 puncte.
Etichete: mircea rednic , marian rada , poli iasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții