Exclusiv Surpriză de proporții la CFR Cluj: încearcă să "transfere" un conducător de succes din Liga 1
31.07.2018, 21:02Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
CFR Cluj a fost zguduită serios de conflictul cauzat de începutul greu de sezon, soldat cu plecările lui Marian Copilu, Bogdan Mara și Marius Bilașco din conducere și înlocuirea antrenorului Edi Iordănescu. Campioana României caută întăriri inclusiv pentru "echipa din birouri", iar unul dintre oamenii contactați ar fi fost Dănuț Coman, de la Astra, potrivit colegilor de la "Fotbal Club".
După ce pe lista ardelenilor a intrat și Lacina Traore, atacant care a mai trecut prin Gruia, interesul este ridicat și pentru o mutare importantă la nivelul conducerii. S-a vorbit despre negocierile cu Gică Popescu pentru un rol important în organigramă, dar adevărata surpriză a fost dezvăluită în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.
Dănuț Coman (39 de ani) ar fi soluția căutată de "feroviari" și rămâne de văzut cum se vor finaliza discuțiile.
Din 2015, când și-a încheiat cariera de fotbalist la Astra, Coman a ajuns în structurile de conducere la formația din Giurgiu. A contribuit din plin la păstrarea unei atmosfere bune la clubul de pe malul Dunării, de la care nu au lipsit problemele financiare și nici presiunea din partea patronului. Cu el în conducere, Astra a cucerit titlul de campioană a României în sezonul 2015-2016, când antrenor era Marius Șumudică.
Pentru CFR Cluj urmează meciul din deplasare cu Malmo, din manșa secundă a turului 2 preliminar din UEFA Champions League. Malmo - CFR Cluj se joacă miercuri, 1 august, de la ora 20:15, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro. În tur, ardelenii au pierdut pe teren propriu cu 0-1 (VIDEO).
Etichete: cfr cluj , danut coman cfr cluj , cfr cluj transfer conducere , gica popescu danut coman cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții