Suporterul care i-a ”lăsat mască” pe ultrașii FCSB-ului la Craiova. Ce s-a întâmplat înaintea meciului
articol scris de Digi Sport09.05.2022, 16:23
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FCSB s-a împus, scor 1-0, în fața Universității Craiova, în Bănie, unde s-a bucurat de o susținere importantă din partea suporterilor care au făcut deplasarea.
Printre fanii vicecampioanei prezenți în tribunele arenei din Bănie a fost și Alex Daniel Teleki, un băiat de 18 ani, nevăzător, care a venit de la Reșița, neînsoțit, pentru a-și urmări favoriții.
Suporterul care l-a ”lăsat mut” pe Gheorghe Mustață la Universitatea Craiova - FCSB
Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB-ului, i-a prezentat povestea tânărului suporter, care recunoaște că l-a lăsat ”mut”.
”Sigur că suntem foarte fericiți de victorie, dar, și dacă nu ieșea așa, tot aveam o fericire. Ceea ce am văzut la Craiova m-a lăsat mut, efectiv. În spatele peluzei noastre s-a prezentat un băiat din Reșița, orb, nevăzător.
Venise singur, fără însoțitor. Era îmbrăcat în tricoul Stelei (n.r. FCSB-ului) și ajunsese singur la stadion după ce călătorise cu trenul. În acel moment, m-am gândit că meciul trece pe plan secund.
Dacă mai spun că la kilometrul 80, pe autostradă, o bătrânică de 77 de ani, care vindea pătrunjel și mentă, ne-am urat succes pentru că ține cu Steaua (n.r. FCSB) dintotdeauna. Ne-a spus echipa din semifinala cu Middlesbrough și că e înnebunită după Coman și Tavi”, a declarat Gheorghe Mustață, la Radio Sport 1.
Alex Daniel Teleki, membru în naționala de fotbal pentru nevăzători a României
Alex Daniel Teleki nu este doar suporter al FCSB-ului, ci și joacă fotbal, în naționala României pentru nevăzători.
Gheorghe Mustață a anunțat că vrea să-i facă o surpriză tânărului suporter și să-l ducă în vestiarul FCSB-ului înaintea meciului cu CFR Cluj, care se poate disputa cu titlul pe masă.
”Sunt hotărât să-l ajut pe acel băiat care ne-a lăsat pe toți mască. Poate chiar să-l duc în vestiarul băieților înaintea jocului cu CFR. Ce motivare mai mare să aibă decât prezența acelui băiat? Mă gândesc că asta înseamnă stelist adevărat”, a spus Gheorghe Mustață.
Etichete: gheorghe mustata , suporteri fcsb , universitatea craiova - fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții