Video Supercupa României | ”Și la Supercupă faceți asta? Nu vă e rușine!” Gică Hagi a făcut un scandal monstru la pauză
06.07.2019, 23:47SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Supercupa României | CFR Cluj - Viitorul 0-1. Echipa lui Gică Hagi a câștigat cel de-al treilea trofeu din istorie, după victoria cu ardelenii, dar meciul nu a fost lipsit de incidente. Dacă în prima repriză, Hagi i-a reproșat lui Dan Petrescu un fault al lui Djokovic, la pauză, ”Regele” l-a certat dur pe Marius Bilașco.
Gică Hagi a ”luat foc” la pauză când mergea spre vestiar și l-a găsit pe oficialul celor de la CFR la ușa arbitrilor. ”Regele” a considerat acest lucru imoral și a început să țipe. Imaginile au fost surprinse de camerele de filmat.
”Bă, și la Supercupă faceți din astea. Nu vă e rușine. Puneți presiune pe arbitri, ce căutați aici? Plecați de aici”, a țipat Hagi la pauză la Marius Bilașco, cel care se afla la ușa arbitrilor.
VIDEO cu scandalul de la pauză
Gică Hagi s-a contrat cu Dan Petrescu, în prima repriză
Scandalul de la pauză nu a fost singurul lucru care l-a supărat pe Hagi. ”Regele” a fost deranjat de atitudine lui Petrescu care a protestat la un fault al lui Djokovic la Artean.
În minutul 28 al meciului, Damjan Djokovic a avut un atac dur la Andrei Artean. Mijlocașul ardelenilor a intrat cu talpa pe piciorul jucătorului de la Viitorul. Arbitrul întâlnirii, Sebastian Colțescu, a dictat fault și i-a dat cartonașul galben mijlocașului de la CFR. Acest lucru l-a nemulțumit pe Dan Petrescu care a aplaudat ironic arbitrul.
Gică Hagi a văzut reacția fostului său coleg și i-a strigat: ”Dane, i-a rupt piciorul!”, după cum au transmis comentatorii Digi Sport, aflați la fața locului.
”Dan Petrescu aplaudă arbitrul, eu îl sancţionam, îl trimiteam mai sus în tribună”, a mai spus Ion Crăciunescu.
Etichete: gica hagi , supercupa romaniei , cfr viitorul , hagi cfr , scandal hagi , hagi bilasco , scandal la pauza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții