”Sunteți indolenți! Să vedem că vă pasă de Steaua!”. Galeria roș-albaștrilor a luat atitudine după eșecul de la Craiova
25.10.2018, 12:51SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
U Craiova 1948 - FCSB 2-1 | Galeria roș-albaștrilor a fost prezentă în tribunele stadionului ”Ion Oblemenco”, după o perioadă de boicot din cauza declarațiilor lui Gigi Becali prin care i-a lăudat pe fanii rivalilor. Fanii FCSB au decis să revină alături de favoriți, dar au fost dezamăgiți de prestația acestora, mai ales din repriza a doua. Ultrașii ”i-au atacat” pe unii jucători, fără a nominaliza, despre care au spus că sunt indolenți și că nu demonstrează că merită să joace la un astfel de club.
”Mulți dintre jucători nu simt ceea ce ar trebui să simtă și anume ’să ardă tricoul’ pe ține când joci la Steaua. Trebuie să fi mândru că porți un astfel de tricou. Sunteți ai noștri, dar nu arătați că jucați la Steaua, mulți dintre voi sunteți indolenți!
Așteptăm o schimbare de la voi, în joc, ca și determinare, vrem să vă vedem că va pasă de Steaua! Sunteți buni, aveți valoare, dar lipsește ceva.... Acel ceva este la voi!
Începeți să jucați ceea ce știți, milioane de oameni va iubesc, sunteți cei mai buni, doar arătați-o”, este mesajul public pe care ”Peluza Roș-Albastră” l-a transmis echipei prin intermediului contului de facebook.
Peluza Roș-Albastră: ”Se configurează un viitor negru!”
În plus, fanii roș-albaștrilor se tem că viitorul echipei nu va fi unul pe măsura așteptărilor, dacă se va continua în aceeași manieră. ”La Craiova, a fost o înfrângere venită după 16 ani, echivalentă cu pierderea primului loc în clasament.
Delăsarea, nepăsarea, lipsa prospețimii fizice, demotivarea jucătorilor sunt doar câteva din motivele parcursului foarte slab din ultima vreme al Stelei. Când și antrenorul spune ceea ce știe toată lumea, că nu este lăsat să-și facă meseria, avem tabloul întreg al viitorului Stelei, un viitor ce se configurează a fi negru”, au mai punctat reprezentanții galeriei roș-albastre.
Discuţie serioasă între Becali şi Dică
Conştientizând că autoritatea în vestiar îi va fi şi mai ştirbită decât este, Dică a luat legătura cu Becali şi a încercat să îl facă să înţeleagă că declaraţiile date nu sunt nicidecum menite să aducă linişte la echipă. Cei doi au avut o discuţie extrem de serioasă, fiecare aducând argumente în favoarea ideii susţinute. În cele din urmă, Gigi a promis că Dică va avea mai multă libertate şi că nu va mai ieşi în presă cu declaraţii contondente. O promisiune făcută în faţa mai multor antrenori, dar respectată de puţine ori.
Cert e că Becali a înţeles măcar faptul că s-a comportat total neprofesionist în raport cu Dică prin declaraţiile de duminică seară. De aceea patronul FCSB a vrut să intre aseară din nou în direct la Fotbal Club pentru a nuanţa spusele sale.
"Am spus eu aseară sau vreodată că fac eu schimbările? Nu. Doi: am spus eu că îl dau afară peste un an pe Dică şi îl pun pe Luţu? Nu. Am spus că îl pun pe Luţu pentru că Dică, la anul pe vremea asta, va avea două milioane salariu prin Arabia. Eu îl vând la arabi pe Dică peste un an, iau şi 500.000 de euro pe el", a spus Becali, la Fotbal Club.
Etichete: nicolae dica , fcsb , fcsb voluntari live video , antrenor fcsb , galeria fcsb , mesaj galerie steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții