"Sunt pregătit să joc la FCSB!" Florin Ştefan este încurcat de etapa viitoare când Sepsi joacă cu echipa lui Becali
12.07.2019, 21:02Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Florin Ştefan a avut o vacanţă scurtă după turneul final din Italia, unde naţionala de tineret a ajuns în semifinale. Jucătorul lui Sepsi a fost titular în partida care a inaugurat noul sezon din Liga întâi, FC Voluntari - Sepsi, 0-0.
Florin Ştefan este gata să facă pasul cel mare - fotbalistul este dorit insistent de Gigi Becali, însă gruparea din Sfântu Gheorghe ţine la preţ. Etapa următoare este duelul direct dintre cele două formaţii, iar Florin Ştefan aşteaptă să afle ce tricou va îmbrăca.
"Nu ştiu nimic, sunt aici, important e să-mi fac treaba aici, apoi o să vedem. Mă bucur că joc titular, că mi se acordă încredere, că pot să joc de la început. Am văzut ce se spune, în ziare, peste tot, eu sunt pregătit să joc la FCSB", a declarat jucătorul.
"E un jucător foarte bun, sper ca mintea lui să fie unde trebuie şi poate îi creşte preţul după meciul cu FCSB!", a declarat şi antrenorul lui, Laszlo Csaba, după meci.
Gigi Becali susține că nu vrea să plătească bani mulți pentru Florin Ștefan
"Eu îi dau 300.000 de euro. Eu atât dau. E puțin, dar eu atât dau! Nu știu cât vor ei, probabil că vor dori 800.000 de euro! Dacă va fi așa, atunci eu voi spune că mai dau 100.000, facem 400.000 de euro și gata!", a spus Gigi Becali, în cadrul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport.
Cine este Florin Ștefan, jucătorul de la FCSB de Gigi Becali
Născut la Slatina, Ștefan și-a început cariera la Oltul. Fundașul stânga a fost împrumutat apoi la Clinceni și cumpărat de Daco Getica. În vara trecută ceasta a fost achiziționat de Sepsi, unde a avut evoluţii bune, ceea ce l-a transformat în titularul indiscutabil al naţionalei U21.
- 23 de ani are Florin Ștefan.
- 29 de meciuri, 4 goluri și 3 pase de gol are Ștefan pentru Sepsi, în sezonul recent încheiat, în toate competițiile.
- 850.000 de euro este cota de piață a lui Ștefan, conform transfermarkt.com.
Etichete: gigi becali , florin stefan , laszlo csaba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții