"Sunt fericit că sunt aici, trăiesc ceva unic!" Ce obiectiv are Ionel Gane la Dinamo
articol scris de Digi Sport19.02.2021, 11:25
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Antrenorul lui Dinamo, Ionel Gane, a declarat, într-un interviu pentru LPF, că în această perioadă extrem de dificilă pe care o traversează clubul el şi jucătorii "se hrănesc" cu energia suporterilor.
Ionel Gane: "Suporterii lui Dinamo transmit o presiune pozitivă"
"Mie îmi place această presiune (n.r. - a suporterilor), am simţit-o permanent la toate echipele la care am jucat. Când rezultatele sunt bune, e soare şi cald, când nu mai sunt cele aşteptate, atunci se înnorează brusc şi începe furtuna. Trebuie să ştii să echilibrezi aceste două stări pentru merge puternic mai departe. Suporterii lui Dinamo transmit o presiune pozitivă. Permanent. Avem nevoie de energia suporterilor, ne hrănim cu ea. Ceea ce fac ei acum şi ceea ce ne trasmit e minunat.
Sunt fericit că sunt în aceste zile aici, trăiesc ceva unic, ceva ce nu credeam dacă mi se povestea. Eu şi staff-ul tehnic le mulţumim celor de la DDB pentru toată implicare lor. Le mulţumim pentru că ajută să ne simţim bine şi regretăm enorm că nu pot reveni deocamdată în tribune. Cu ei în spatele nostru, meci de meci, am fi şi mai încrezători", a spus Gane.
Cupa României, obiectivul lui Ionel Gane la Dinamo
El a recunoscut că a fost greu în momentul în care a preluat echipa, după plecarea lui Cosmin Contra, dar că nu i-a fost teamă.
"A fost foarte greu, dar nu mi-a fost nicio secundă teamă. În fond, eu mă simt privilegiat pentru că fac ceea ce îmi place cel mai mult în viaţă, adică fotbal. Când faci ceva cu mare plăcere, cu pasiune chiar, nu poate interveni teama.
Am reuşit să le redăm încrederea şi motivaţia, ne-am adaptat cu toţii relativ repede la o situaţie delicată, de care nu eram vinovaţi. Am reuşit să ne concentrăm sută la sută doar la antrenamente şi meciuri, şi astfel au venit şi satisfacţii pe plan sportiv, competiţional", a precizat el.
Obiectivul său în momentul de faţă este câştigarea Cupei României. "Ne-am propus să cucerim Cupa României şi pentru asta trebuie să jucăm cu şi mai multă încredere. Apoi, mi-aş dori o stabilitate a clubului din punct de vedere administrativ. Curând sper să ajungem şi în cupele europene. Deocamdată clubul are nevoie de altceva. Trebuie să se reaşeze din nou din punct de vedere administrativ. Apoi, vor veni şi rezultatele bune, sunt convins de asta", a adăugat Gane.
Etichete: ionel gane , cosmin contra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții