Marius Șumudică / Foto: Profimedia

Șumudică a fost la un pas să semneze cu Petrolul, dar ceva l-a făcut să se răzgândească. ”Mi-e jenă de Marian Copilu”

articol scris de Digi Sport
20.03.2024, 17:07
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Marius Șumudică (53 de ani) a recunoscut că a fost la un pas să semneze cu Petrolul, dar că, în ultima clipă, a apărut un detaliu care l-ar fi făcut să bată pasul înapoi.

Marius Șumudică: ”Voiam să joc barajul cu Petrolul”

Antrenorul, care a fost sunat și de Mihai Rotaru, a precizat că situația existentă la gruparea din Ploiești l-a pus pe gânduri și că astfel a renunțat la ideea de a semna cu ”Lupii galbeni”.

Concret, Șumudică a dezvăluit că Petrolul nu are licență pentru Europa, iar el își dorea să ducă echipa la baraj și să ajungă în preliminariile europene.

”Mi-e un pic jenă de Marian Copilu. Am colaborat bine la CFR, dar nu sunt pregătit și nu pot să mă duc să antrenez o echipă o lună și jumătate.

Neștiind ce se va întâmpla acolo. Nu sunt antrenorul care să mă duc și să antrenez o lună și jumătate, Petrolul. Cu tot respectul, este un brand.

Vă spun ceva! Eu mă duceam la Petrolul acum. Mă duceam! Dar aflând în ultima clipă că ei nu au licența pentru cupele europene... Eu voiam să joc barajul”, a spus Șumudică, susține gsp.ro.

Marius Șumudică, pregătit să revină: ”Acolo cred că voi pleca!”

Fostul antrenorul al celor de la Gaziantep a afirmat că banii nu mai reprezintă o prioritate pentru el și ar accepta și o ofertă din partea unei echipe cu un proiect serios, dar chiar și așa, Șumudică crede că, cel mai probabil, se va întoarce în zona Golfului.

”În momentul de față, să fiu sincer, nu mai contează banii pentru mine. Să fiu sincer, e doar plăcerea de a antrena. E clar că nu vin de pe stradă și nu o să accept niciodată să-mi dai 5.000, 7.000 sau ceva de genul ăsta. N-o s-o fac niciodată. Nu se pune problema.

Dar dacă ajungi cu mine la o înțelegere, să văd că există un proiect ok, că vrei să facem performanță, restul nu mai contează. Din punct de vedere financiar sunt ok, m-am realizat, m-a ajutat Dumnezeu.

Eu îmi doresc foarte mult să plec din nou în străinătate. Să fiu sincer, îmi doresc foarte mult. Deja am contacte. În Turcia o să-mi fie destul de greu să mă întorc, dar cu siguranță dacă cineva va începe rău, voi fi contactat.

Cred că Turcia mi se potrivește, sunt un tip efervescent, câștig oamenii, dar ei trec de la o stare la alta imediat. Azi ești rege, mâine ești 'vai mama ta'. Ești un nimeni, dacă ai pierdut un meci. Dar eu cred că voi pleca iar în Golf. La ce contacte am în momentul de față...”, a afirmat Șumudică, conform Fanatik.

Etichete: marius sumudica , sumudica , marian copilu , sumudica petrolul


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Marius Șumudică a făcut anunțul după Dinamo - Rapid: ”E ținta numărul 1! Luăm și unul-doi jucător de la Genoa”

Video Gestul făcut de Marius Șumudică la finalul meciului Dinamo - Rapid, după ce a intrat pe teren

”Știu cât de bun sunt”. Portarul Rapidului, ferm după derby-ul cu Dinamo

Video Două cartonașe roșii la Dinamo - Rapid! Scandal în finalul derby-ului de pe Arena Națională

Citeşte şi

Video Dinamo - Rapid 0-0. ”Nebunie” fără goluri pe Arena Națională: două eliminări în prelungiri

Marius Șumudică n-a stat la discuții: decizia luată la pauza meciului cu Dinamo!

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”