Exclusiv Șucu și Angelescu au decis! Ce se întâmplă cu Bergodi, după eșecul rușinos cu CFR Cluj
articol scris de Digi Sport07.04.2024, 16:35
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
În urma eșecului usturător de pe teren propriu, 1-4 în fața celor de la CFR Cluj, Cristiano Bergodi (59 de ani), antrenorul Rapidului, a fost contestat de o parte importantă a suporterilor giuleșteni, care i-au cerut demisia.
A doua zi după jocul împotriva CFR-ului, Dan Șucu și Victor Angelescu, cei doi acționari de la Rapid, s-au întâlnit pentru a-i decide viitorul tehnicianului italian.
- Rapid a pierdut toate cele 3 partide disputate până acum în play-off și este pe locul 4, la 10 lungimi în urma liderului FCSB. Bucureștenii ”tremură” și pentru participarea în cupele europene.
Cristiano Bergodi rămâne antrenorul Rapidului! Cel puțin deocamdată
Din informațiile Digi Sport, conducerea clubului giuleșean este evident nemulțumită de rezultatele înregistrate de echipă în ultima perioadă, însă e hotărâtă să nu schimbe strategia aplicată în ultimii ani, când Dan Șucu și Victor Angelescu nu s-au grăbit să dea afară antrenorii, în ciuda performanțelor sub așteptări.
Astfel, cei doi oameni de afaceri au decis că, atât timp cât Rapid are șanse matematice de a-și îndeplini obiectivul, acela de a se clasa pe unul dintre primele trei locuri, Cristiano Bergodi va rămâne în funcție.
Totul s-ar schimba în cazul în care antrenorul din Peninsulă și-ar prezenta demisia, însă această variantă este puțin probabilă, având în vedere afirmațiile acestuia de după meciul Rapid - CFR Cluj, când a lăsat să se înțeleagă că va face în continuare tot ce-i stă în putință pentru a le aduce giuleștenilor un loc pe podium la finalul sezonului.
În spațiul public s-a zvonit că Marius Șumudică (53 de ani), liber de contract după despărțirea de Gaziantep, ar fi primul pe lista rapidiștilor, dacă Bergodi va pleca.
- Citește și: Clauza de reziliere a lui Cristiano Bergodi la Rapid: suma pentru care poate fi demis de giuleșteni
Meme-urile apărute după Rapid - CFR Cluj 1-4
Galerie Foto
VIDEO Rezumat Rapid - CFR Cluj 1-4
Etichete: antrenor rapid , rapid cfr cluj , cristiano bergodi , sedinta rapid , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții