Subiectul dopajului lui Ioniță ia amploare. Poziția oficială a șefului ANAD, Cristian Balaj, după ce jucătorul și-a schimbat declarația
articol scris de Digi Sport07.04.2021, 17:02
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Cristian Balaj nu a rămas indiferent după ce au apărut informații potrivit cărora l-ar fi determinat pe Alexandru Ioniță să-și schimbe declarația în cazul de dopaj în care este implicat.
Președintele Agenției Naționale Antidoping a ținut să facă precizări.
Cristi Balaj, reacție la declarația lui Alexandru Ioniță privind cazul de dopaj în care este implicat
„În discuția pe care am avut-o cu jucătorul, când a venit la ANAD, acesta mi-a mărturisit că ceea ce a declarat colegilor ofițeri anti-doping în cadrul investigației din luna septembrie 2020 este real, motiv pentru care i-am făcut singura recomandare pe care o am la dispoziție ca președinte, adică să respecte prevederile legale, respectiv să se prezinte la convocările Comisiei de audiere și să spună adevărul.
Precizez că jucătorul a fost informat cu privire la prevederile legale aplicabile în astfel de cazuri.
Sportivul a venit însoțit de Victor Becali, cel care i-a subliniat faptul că, major fiind, este decizia lui și că, având în vedere că există riscul sancționării de până la patru ani, trebuie să facă o alegere asumată și în cunoștință de cauză.
Jucătorul a ales să depună mărturie și să confirme ceea ce a relatat colegilor mei, în cadrul investigației din septembrie 2020. Ulterior, a avut numeroase apariții în spațiul public în care a oferit amănunte în legătură cu această vizită și din speța în derulare, poziții ce păreau sincer asumate.
În rolul meu de președinte al ANAD și alături de colegii mei din instituție rămânem în continuare la dispoziția persoanelor care activează în sport pentru a oferi informații despre domeniul anti-doping și respectarea reglementărilor în vigoare”, a spus Cristi Balaj, potrivit ANAD.
Alex Ioniță, Kehinde Fatai și Takayuki Seto, dopați. Ce riscă
Alexandru Ioniță, Kehinde Fatai și Takayuki Seto, toți de la Astra Giurgiu, sunt acuzați de dopaj.
Întregul scandal a căpătat amploare după ce Alexandru Ioniță a rupt tăcerea și s-a prezentat la termenul din 14 ianuarie, la sediul ANAD. Atunci, mijlocașul de 26 de ani a recunoscut toate acuzațiile și a declarat că este dispus să colaboreze cu autoritățile.
Acum și-ar fi retras mărturia și ar fi spus că a fost forțat să ofere declarația respectivă.
Dani Coman, președintele Astrei, spune că dosarul a fost repus pe rol din cauza probelor insuficiente. Totuși, în continuare, cei trei sunt suspendați.
Dacă vor fi găsiți vinovați, atât cei trei jucători, cât și clubul Astra, riscă sancțiuni. Ioniță a fost singurul care a recunoscut la ANAD că a folosit o terapie de vitaminizare interzisă, dar acum și-a schimbat declarația.
Potrivit regulamentului Agenției Naționale Anti-Doping, orice sportiv care recunoaște, care oferă detalii și care ușurează ancheta are parte de o reducere chiar și cu 75% a pedepsei maxime, care în acest caz prevede nu mai puțin de 4 ani de suspendare!
Suspendarea lui Takayuki Seto, Alex Ioniță și Kehinde Fatai a venit după ce jucătorii au apelat la o terapie intravenoasă, prin care le-au fost administrate vitamine și minerale în corp, o cantitate mai mare de 100 de ml în decurs de 12 ore, practică interzisă de WADA.
Etichete: takayuki seto , kehinde fatai , cristi balaj , alexandru ionita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții