Subiect închis pentru FCSB! Gigi Becali a făcut anunțul
articol scris de Digi Sport29.11.2023, 09:50
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Chiar dacă FCSB este prima în România, Gigi Becali (65 de ani) este nemulțumit și a anunțat în repetate rânduri că vrea să transfere un atacant la echipa sa, în pauza de iarnă.
Gigi Becali a pus capăt speculațiilor
Unul dintre cei despre care s-a zvonit că se află pe lista lui Gigi Becali este Luis Phelipe (22 de ani), actualul fotbalist al celor de la Poli Iași. Ajuns în România la începutul acestui sezon, brazilianul a avut evoluții bune, însă patronul FCSB-ului nu a fost impresionat.
Becali a spus că Phelipe nu este număr 9, ceea ce caută el la FCSB, astfel că nu intră în planurile sale de viitor.
"Luis Phelipe de la Iași nu e atacant… Iar pe stânga noi avem acolo", a spus Gigi Becali, pentru Fanatik.
- 3 goluri și trei pase de gol reprezintă cifrele lui Phelipe în acest sezon în 17 meciuri
Evaluat la 350.000 de euro, Luis Phelipe are un CV bogat, în ciuda vârstei fragede pe care o are. Până să ajungă în România, brazilianul a mai evoluat pentru formațiile Red Bull, Bragantino, RB Salzburg, FC Liefering, FC Lugano, Atletico-GO, Nautico, Botafogo și Paysandu.
Becali i-a stabilit viitorul lui Compagno + Transferul anunțat
Patronul FCSB-ului a anunțat, a doua zi după victoria 2-1 cu FCU Craiova, că încă așteaptă ca Andrea Compagno să-și revină la forma de sezonul trecut, dar și că va aduce un atacant în ianuarie.
”Am câștigat foarte bine, ei au avut o singură ocazie. Sunt mulțumit, gata. Pe Crețu îl știi. Dacă îl știi, n-ai voie să te superi. Dacă-l știi, trebuie să te aștepți.
La Compagno, nu sunt adevărate alea cu Coman. Compagno nu poate să uite fotbalul, dai 20 și ceva de goluri, apoi uiți fotbalul? Dacă este jucătorul nostru, înseamnă că are viitor, nu? Eu încă aștept să revină și să fie jucătorul care a fost, dar, în iarnă, trebuie să mă betonez. Iau un atacant. Nu l-am ochit, avem timp”, a spus Gigi Becali, la Liga Digisport.
Etichete: gigi becali , superliga , fcsb , transfer fcsb , luis phelipe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții