Strategia lui Bogdan Vintilă înaintea meciului cu Dinamo. “Le-am explicat, le-am arătat pe video”
articol scris de Digi Sport26.05.2023, 20:20
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bogdan Argeș Vintilă (51 de ani) a prefațat meciul Dinamo – FC Argeș, manșa tur din barajul de promovare/menținere în SuperLiga, care este programat luni, 29 mai, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1.
Bogdan Vintilă: "Suporterii sunt atuul lui Dinamo. Va fi o atmosferă infernală"
Potrivit caselor de pariuri, FC Argeș, echipă clasată pe antepenultimul loc în SuperLiga, este favorită să se impună în dubla manșă cu Dinamo, ocupanta locului patru în play-off-ul Ligii a 2-a.
Antrenorul echipei piteștene a precizat că are tot lotul la dispoziție, cu excepția lui Geani Crețu. În pregătirea meciului, Bogdan Vintilă le-a prezentat jucătorilor săi videoclipuri cu atmosfera creată de către fanii dinamoviști.
"Suntem în fața unui meci dificil, cu o echipă de tradiție care, indiferent de momentele grele în care se află, reușește să se ridice împreună cu suporterii. Suporterii sunt atuul lor!
Ne va aștepta o atmosferă infernală, dar deja am discutat cu jucătorii și le-am explicat, le-am și arătat pe video ce înseamnă Arena Națională plină cu suporterii lui Dinamo.
Suntem declarați favoriți pentru că suntem echipa din Liga 1. Consideră că jocul o să fie foarte greu, dar totul depinde doar de noi. Dacă vom reuși să aplicăm ce am pregătit, vom avea un rezultat bun.
Jucătorii sunt la finalul unui sezon încărcat, cu foarte multe turbulențe. Sunt obosiți și mental, dar îmi doresc să terminăm cu fruntea sus și să rămânem în Liga 1.
Dinamo este o echipă experimentată, imprevizibilă, cu un antrenor foarte inteligent. Îmi place ce a făcut acolo, a reușit să creeze emulație în cadrul echipei. Burcă a creat o echipă care poate să joace două sisteme de joc, chiar trei", a spus Bogdan Argeș Vintilă, la conferința de presă.
Conducerea clubului FC Argeș a reacționat după ce s-a spus că Nicolae Dică va semna
În ultimele zile, au apărut informații că Nicolae Dică (43 de ani) este aproape să bată palma cu FC Argeș și să îi ia locul lui Bogdan Argeș Vintilă.
În direct la Digi Sport, Daniel Stanciu, director executiv la FC Argeș, a negat vehement acest zvon și a anunțat că Bogdan Argeș Vintilă va fi antrenorul piteștenilor și în următorul sezon.
”Nu, e fake news. Era o chestie la care ne așteptam. E vorba de Dinamo, e un club important. Dinamo are foarte mulți fani în toate domeniile de activitate. Aseară era Dică principal, apoi Dică principal, cu Vintilă secund.
Nu se pune problema, Vintilă mai are un an contract, asta a fost înțelegerea atunci când a venit”, a spus Daniel Stanciu la Digi Sport Special.
Etichete: dinamo , liga 2 , fc arges , superliga , ovidiu burca , bogdan vintila , dinamo - fc argeș
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții