Străinul care se felicită că a ales să joace în România. "A fost un salt uriaș în cariera mea"
articol scris de Mihai Alecu24.12.2021, 21:02
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Unul dintre străinii care a reușit să impresioneze în România a vorbit despre perioada petrecută în Liga 1.
Sebastian Dubarbier (35 de ani) a evoluat pentru CFR Cluj între 2008 și 2010 și a reușit să câștige 6 trofee cu gruparea ardeleană.
Sebastian Dubarbier se felicită pentru că a ales să joace în Liga 1
Dubarbier este unul dintre cei mai buni fotbaliști străini care au jucat în Liga 1, iar argentinianul e de părere că transferul la CFR Cluj a fost o alegere excelentă pentru cariera sa.
"Venirea în România a fost un salt uriaș în cariera mea! Nu era un tren pe care să-l las să treacă. Mai mult sau mai puțin, a juca în Europa este un vis pe care îl avem mulți dintre noi, cei care jucăm fotbal.
Păstrez cele mai bune amintiri. Nu doar că am fost campion pentru prima dată în carieră, dar să văd bucuria și recunoștința tuturor celor care au sărbătorit pentru prima dată un campionat este pur și simplu ceva ce nu poate fi uitat.
Pe lângă faptul că am avut ocazia să joc în Liga Campionilor, care este cea mai importantă competiție în care am jucat în cariera mea", a spus Sebastian Dubarbier, conform Sport.ro.
Dubarbier, vândut de CFR Cluj cu 1,5 milioane de euro
Sebastian Dubarbier, fotbalistul de bandă stângă care a impresionat în trecut în România cu viteza sa impresionantă a fost vândut de CFR în 2010, pentru 1,5 milioane de euro, la Lorient.
Acesta a mai evoluat după pentru Deportivo la Coruna, Cordoba, Almeria, Estudiantes și Banfield, dar a rămas doar cu cele 6 trofee câștigate în România cu gruparea ardeleană.
Etichete: cfr cluj , argentina , sebastian dubarbier , strain
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții