Video Exclusiv Steliano Filip a rupt tăcerea: "Nu mai pot continua la Dinamo, am fost amenințat de suporteri!"
articol scris de Digi Sport21.01.2022, 19:33
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fundașul Steliano Filip (27 de ani) a rupt tăcerea și a explicat de ce vrea să plece cu orice preț de la Dinamo.
Steliano Filip a spus că a fost amenințat de suporteri în repetate rânduri după demiterea lui Mircea Rednic, astfel că nu vrea să mai joace pentru Dinamo. Fundașul lateral vrea ca Dinamo să se salveze de la retrogradare, însă spune că nu mai poate continua în "Groapă":
Steliano Filip a rupt tăcerea: "Nu mai pot continua la Dinamo, am fost amenințat de suporteri!"
"Nu sunt lăsat să plec. Eu mi-am spus dorința, îi mulțumesc lui Mister că m-a înțeles. Nu este vorba de orgoliu, efectiv nu mai pot continua, s-au adunat foarte multe. Am primit telefoane, am fost amenințat de unii suporteri. Mi-au spus că știu unde locuiesc, că o să mă urmărească, că o să văd eu ce pățesc. Conducerea îmi spusese că mă așteaptă la reziliere, că antrenorul nu mă mai dorește.
După acel moment am fost întrebat dacă vreau să merg în Ungaria, liber. Am așteptat, am vorbit și cu Mister Stoican după, am încercat să revin lângă echipă. Din păcate nu se mai poate. Am fost la antrenamente, am încercat să fiu lângă echipă. Mister m-a înțeles, nu sunt concentrat, nu vreau să-i încurc. Probabil că după ce au aflat că am această ofertă mi-au spus să vin cu bani. Eu am două luni restanță, pot renunța la banii din salariu.
- Meciul FC Argeș - Dinamo, din etapa a 22-a din Liga 1, primul care se dispută în 2022, se joacă astăzi, de la ora 20:00, și poate fi urmărit în direct la Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Mircea Rednic nu m-a mai vrut la echipă, nu știu pentru ce motiv. S-a spus că eu și Matei am vrut să dăm afară antrenorul, dar deja eram trași pe linie moartă. Nu s-a pus niciodată problema să lucrăm împotriva lui Mircea Rednic! Eu am avut o discuție cu Mircea Rednic, părea că este în regulă atunci, dar după două zile n-am mai apărut pe lista pentru antrenamente. Am fost exclus din lot, nu știa nimeni de ce. Vestiarul a fost rupt, azi lipseam eu de la antrenament, mâine erau excluși alți jucători.
Sunt în discuții cu alte echipe, dar le transmit ce mi-a spus și mie conducerea. Nu s-a stabilit nicio sumă de transfer, mi-au spus să vin cu o sumă de bani. În ultimele zile n-am mai vorbit cu conducerea, mi-a fost greu. Eu am avut de la început o relație ok cu ei, dar m-au deranjat când au spus că le dau mesaje noaptea. De atunci n-am mai discutat. În Ungaria a fost transferat între timp un alt fundaș, adus liber.
Când am ales să vin la Dinamo am renunțat la alte oferte, unde aș fi primit mai mulți bani. Este adevărat că și la Dinamo am primit bani la semnătură. Acum nu mai vreau să continui. Mereu am vorbit calm cu suporterii, dar după ce s-a întâmplat cu Mircea Rednic, multe persoane au trecut la amenințări.
Dinamo este echipa mea de suflet, vreau să se salveze! Nu le port pică. Dacă nu voi putea pleca o să mă prezint în continuare la program. Am vorbit cu Flavius, nu vreau să mă prezint la antrenamtele de grup pentru a nu le transmite din problemele mele. O să mă prezint și mă voi antrena conform contractului", a spus Steliano Filip, la Fotbal Club.
Steliano Filip are 8.000 de euro salariu lunar, fiind unul dintre fotbaliștii cel mai bine plătiți de la Dinamo.
Etichete: transferuri dinamo , jucatori dinamo , steliano filip , fotbal club
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții