Stadion nou pentru Gică Hagi! Primarul din Constanța a făcut anunțul: ”Sunt convins de asta”
articol scris de Digi Sport21.06.2021, 12:39
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Primarul orașului Constanța, Vergil Chițac, a fost prezent la conferința de presă în cadrul căreia a fost anunțată fuziunea dintre Farul și Viitorul Constanța. Edilul a promis un stadion nou pentru echipa lui Gică Hagi.
Acesta a dezvăluit că în următoarele două luni autoritățile locale vor ajunge la Compania Națională de Investiții pentru primele demersuri ale proiectului.
Stadion nou în Constanța pentru Farul: ”Promit că voi face tot ceea ce ține de mine”
„Vom reconstrui stadionul, acum suntem în stadiul de fezabilitate, îl vom termina în curând. Se va finaliza în două luni, după care vom merge la CNI să facă proiectul și licitația, sunt convins că vom găsi și acolo înțelegere.
Vom explora și alte modalități ca primăria să fie implicată în funcționarea clubului. Eu, ca primar, promit că voi face tot ceea ce ține de mine ca echipa Farul să joace cât mai curând pe noul stadion și să atingă nivelul de ambiție pe care și l-a propus”, a spus primarul Constanței, la conferința de presă.
În vara anului trecut, Farul Constanța a publicat pe site-ul oficial primele detalii despre următorul proiect al stadionului din Constanța.
Ce va cuprinde super-proiectul de cinci stele din Constanța
Noul complex sportiv, care va fi construit pe locul actualei baze, va cuprinde:
- stadion de fotbal cu o capacitate de 15.000 de locuri, plus teren de antrenament.
- stadion de rugby cu 5.000 de locuri
- arenă centrală de tenis de câmp cu 4.500 de locuri, o arenă secundară plus mai multe terenuri de tenis de câmp
- centru administrativ, cu locuri de cazare, spații de pregătire și de recuperare pentru sportivi
- zonă de promenadă și un mic parc.
Etichete: gica hagi , viitorul , farul , constanta , stadion constanta , farul viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții