Specialistul a dat verdictul, după greșeala uriașă de arbitraj de la UTA - Rapid
articol scris de Digi Sport13.07.2024, 23:11
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
UTA și Rapid au remizat, scor 1-1, după un meci care a oferit o fază controversată de arbitraj.
UTA a marcat pe final de meci, dar golul a fost anulat după ce Sebastian Colțescu a revăzut faza la monitorul VAR. Arbitrul apucase să reia, însă, jocul înainte să-l oprească iar pentru a merge la marginea terenului, ceea ce este interzis de regulament!
Marius Avram: ”O greșeală foarte mare”
Marius Avram, fost arbitru FIFA, crede că nu se impunea anularea golului, iar faptul că Sebastian Colțescu a oprit jocul pentru verificarea fazei după ce îl reluase este o ”greșeală foarte mare”.
”Golul anulat celor de la UTA are doua componente:
1. Posibil fault. Doi jucători în luptă pentru minge se lovesc gheată în gheată. Este o faza interpretabila, în niciun caz de intervenție VAR. Părerea mea este că nu trebuia anulat golul.
2. O greșeală foarte mare este faptul că arbitrul a fluierat reluarea jocului, iar apoi, după 2-3 pase ale jucătorilor, a oprit și a mers la VAR. Chiar dacă nu i-a mers casca, dacă jocul a fost reluat, arbitrul NU mai poate reveni asupra deciziei.
Avem exemplu în Premier League la meciul Liverpool - Tottenham, când VAR, crezând greșit că arbitrii au acordat golul, a spus 'este ok, confirm decizia', dar dându-și seama după 10 secunde nu a mai avut ce face”, a declarat Marius Avram, citat de gsp.ro.
Etichete: marius avram , sebastian coltescu , uta arad - rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții