Exclusiv Spaniolii i-au schimbat radical discursul în doar 45 de minute: de la ”puțin fotbal” la ”excelent” și ”Dinamo, net superioară”
articol scris de Digi Sport21.09.2020, 23:47
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Dinamo a renăscut la Mediaș, unde ”câinii” lui Cosmin Contra s-au impus cu 3-1, în fața lui Gaz Metan. A fost prima victorie a bucureștenilor în acest sezon de Liga 1, una care s-a conturat în a doua repriză.
Dănciulescu, la pauză: ”Repriză nereușită, puțin fotbal, Dinamo a fost previzibilă!”
În primele 45 de minute, Dinamo n-a impresionat. Prima repriză s-a încheiat la egalitate, 0-0, motiv pentru fostul oficial al ”câinilor”, Ionel Dănciulescu, să critice prestația formației lui Cosmin Contra.
”O repriză nereușită, cu puține acțiuni de poartă. Sorescu și Juan Camara schimbă în multe momente părțile, dar am văzut destul de puțin fotbal. Gaz Metan a fost mai periculoasă, chiar dacă a stat ceva mai mult timp în apărare.
Deși a avut posesia, Dinamo a evoluat previzibil. Jucătorii au fost lenți, fără o idee clară de joc”, a zis ”Danciu”, la emisiunea Fotbal Club.
Dănciulescu, după meci: ”Au pasat excelent, Dinamo a fost net superioară!”
La finalul partidei, discursul lui Dănciulescu s-a schimbat radical. Impresionat de Borja Valle, care a făcut din nou diferența cu o acțiune de clasă în minutul 48, analistul Digi Sport a lăudat prestația lui Dinamo, precum și transferurile făcute în ”era spaniolă”.
”Un alt jucător în locul lui Borja ar fi putut să cadă la acea fază, dar el a continuat. A pasat la Camara, după care Gonzalez a șutat foarte bine și a reușit să înscrie. Așa s-a descătușat jocul echipei. Dinamo a gestionat foarte bine situația.
Are jucători de o calitate individuală foarte bună. Au pasat excelent, nu le-au dat posibilitatea celor de la Gaz Metan să se apropie de poarta lor. Gazul doar spre final a avut câteva acțiuni, prin Cardoso, care a intrat destul de bine. Dinamo a fost net superioară, din multe puncte de vedere, în repriza a doua.
Dinamo are de câștigat datorită acestor veniri de jucători. E nevoie de constanță, e nevoie de timp ca să regleze anumite desincronizări. Spre exemplu, nu ai voie să te relaxezi în final de partidă, alte echipe te-ar puta taxa mai tare. Cu siguranță, Dinamo e pe un drum foarte bun”, a afirmat fostul team-manager din Ștefan cel Mare.
Transferurile făcute de Dinamo, după venirea spaniolilor
- Juan Camara (26 de ani, mijlocaș de bandă)
- Vlad Achim (31 de ani, mijlocaș central)
- Janusz Gol (34 de ani, mijlocaș central)
- Adam Nemec (35 de ani, atacant)
- Isma Lopez (30 de ani, fundaș stânga)
- Alexander Gonzalez (27 de ani, fundaș dreapta)
- Borja Valle Ballonga (28 de ani, mijlocaș de bandă)
- René Román Hinojo (36 de ani, portar)
- Tomás Mejías (31 de ani, portar)
Jucători plecați de la Dinamo, după venirea spaniolilor
- Cătălin Straton (30 de ani, portar)
- Mihai Popescu (27 de ani, fundaș central)
- Daniel Popa (26 de ani, atacant - împrumutat la Chindia)
Rezumat Gaz Metan - Dinamo 1-3
Etichete: dinamo , ionel danciulescu , gaz metan-dinamo , borja valle
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții