Video Exclusiv Sorin Cârțu s-a enervat și a avut un derapaj în direct: ”Vrei să-ți spun ceva?”
articol scris de Digi Sport11.04.2023, 17:54
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Universitatea Craiova a pierdut meciul de la Ovidiu, scor 2-3 în fața celor de la Farul Constanța, din etapa cu numărul 3 a play-off-ului SuperLigii, iar gruparea din Bănie a ieșit din lupta pentru titlu.
Oltenii au condus în două rânduri, însă elevii lui Gică Hagi au revenit de fiecare dată, într-un meci în care au beneficiat și de două penalty-uri, unul ratat, iar celălalt transformat. La câteva zile distanță de la partidă, Sorin Cârțu (67 de ani), președintele Universității Craiova, a contestat dur deciziile brigăzii de arbitri conduse de Adrian Cojocaru.
Sorin Cârțu, derapaj în direct! ”De ce mai dai penalty?”
”Vrei să-ți spun ceva? La primul penalty... Mai arbitrează și în spiritul jocului, nu doar ce vezi tu pe televizor. Ăla a ratat, a dat peste bară, de ce mai întorci tu faza, dacă eu am făcut alunecare?
E normal că în alunecare te lovesc, dar când ai dat peste bară, nici nu te-am atins. De ce mai dai penalty?”, a spus Sorin Cârțu, moment în care fostul arbitru internațional Ion Crăciunescu a intervenit.
”Așa e regulamentul, dacă mingea e în joc, e penalty”, a transmis Crăciunescu, moment în care Cârțu a răbufnit și a folosit câteva cuvinte care nu pot fi reproduse, iar moderatorul emisiunii Fotbal Club, Radu Naum, a fost nevoit să-i atragă atenția.
Discuția a continuat și poate fi urmărită în video-ul de mai jos.
În urma înfrângerii cu Farul, Universitatea Craiova ocupă locul 4, la 10 puncte în urma trupei lui Hagi, liderul Ligii 1.
Sorin Cârțu, avertisment pentru jucători: "Obligația ta e să te bați până la sfârșit"
Cârțu ”a pus tunurile” și pe jucătorii Universității Craiova.
“S-au întâmplat niște lucruri în timpul meciului care trebuiau evitate. Sunt sigur că și rezultatul ar fi fost altul. Au fost situații de marcaj care trebuia făcut în alt mod, pe care probabil le analizează și Eugen cu echipa.
Era minutul 80 și ceva, trebuia interpretat într-un alt mod acel sfârșit de meci. Noi tot timpul dăm vina pe antrenor, evităm să ne luăm de jucători ca să nu le creăm o stare... dar sunt niște principii de joc.
E inadmisibil ca Sali să treacă cu mingea printre fundașul dreapta și fundașul central, când ești cu echipa în 30 de metri. S-au interpretat greșit niște momente ale jocului, și la primul gol primit, și la golul doi.
Nici nu vreau să mă gândesc că nu prindem cupele europene. Am fost dezamăgit când au apărut la televizor și au spus că nu mai avem șanse la campionat. Mai sunt șapte etape, obligația ta e să te bați până la sfârșit.
Ar fi un sezon complet ratat, ar fi tragic dacă nu prindem cupele europene. Doamne ferește să plece domnul Rotaru!”, a spus Sorin Cîrțu, la Fanatik.
VIDEO Rezumat Farul - Universitatea Craiova 3-2
Etichete: sorin cartu , presedinte universitatea craiova , farul universitatea craiova , penalty farul craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții