Exclusiv Situația rară cu care s-a confruntat Rotaru după revenirea lui Mitriță la Craiova: ”Alexandre, ne facem de râs!”
articol scris de Digi Sport29.12.2023, 18:29
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Alexandru Mitriță (28 de ani) s-a întors în această vară la Universitatea Craiova din postura de jucător liber de contract după despărțirea de New York City.
Mitriță a revenit la Craiova după patru ani de zile, întrucât în 2019 a fost cedat de formația din Bănie în America pentru suma de 8 milioane de euro. Totuși, fotbalistul român ar fi putut pleca din România chiar după revenirea la Craiova.
Mihai Rotaru a primit ofertă pentru Alexandru Mitriță la doar o săptămână după transferul acestuia
Chiar dacă arată o formă impresionantă în Bănie iar unul dintre colegii săi, Nicușor Bancu chiar l-a cerut la echipa națională, Mitriță a avut ocazia de a părăsi Craiova la doar o săptămână după revenire.
Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova a avut o intervenție la Digi Sport în cadrul emisiunii Digi Sport Special, iar acesta a mărturisit că a avut ofertă pentru Alexandru Mitriță din Arabia Saudită la doar o săptămână după ce l-a readus la echipă.
”Pentru Mitriță am avut ofertă de la arabi în prima săptămână după ce a semnat. I-am spus ’Alexandre, ne facem de râs’. Am avut ofertă, imediat, banii pe masă, el un salariu foarte bun. A făcut spectacol la arabi.
Nu cred că va avea vreodată probleme să meargă în Arabia Saudită. Are clauză, dar nu e vorba de clauză. Dacă voia, putea să plece la o săptămână după ce a semnat. A venit la Craiova să lase ceva în spate”, a declarat Mihai Rotaru la Digi Sport Special.
Universitatea Craiova, pe punctul de a realiza încă două transferuri
Finanțatorul Universității Craiova a transmis că este foarte aproape să aducă încă doi jucători, dintre care un fundaș central.
”Acum am închis telefonul, am vorbit cu Ivaylo (n.r.- Petev) despre doi jucători. Fundaș central, unul dintre ei, acolo am avut accidentări, iar pe celălalt nu pot să vi-l spun în momentul acesta, sunt superstițios.
Nu e portar. David (n.r.- Lazar) s-a prezentat foarte bine în meciul de Cupă, Popescu e ok. Avem doi portari valoroși și încă un tânăr foarte bun”, a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport Special.
În cursul zilei de joi, 28 decembrie, Universitatea Craiova a anunțat că l-a transferat, în mod oficial, pe Pyry Soiri (29 de ani). Fundașul dreapta finlandez, legitimat ultima oară la HJK Helsinki (campioana Finlandei), a semnat un contract valabil pe două sezoane și jumătate cu formația din Bănie.
În anul 2023, Soiri a jucat în 40 de meciuri pentru HJK Helsinki, a marcat 3 goluri și a furnizat două pase decisive.
Fotbalistul este internațional finlandez cu 43 de selecții la echipa națională. Ultimele cinci au fost bifate în acest an, în preliminariile EURO 2024, unde Finlanda a încheiat pe locul trei grupa de calificare și va juca în barajul de Liga Națiunilor.
Etichete: universitatea craiova , arabia saudita , mihai rotaru , alexandru mitrita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții