Situația lui Nistor la Dinamo, departe de a fi rezolvată: "Urmează să am o ședință cu domnul Negoiță"
25.08.2018, 23:13SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
VIDEO Dinamo - Hermannstadt 2-1. Dinamo a învins-o Hermannstadt, scor 2-1, într-un meci din etapa a 6-a din Liga 1 disputat "Ștefan cel Mare". Trupa lui Florin Bratu a jucat cu un om în plus 35 de minute, dar golul izbăvitor a venind în prelungiri, de la Pesic, din centrarea lui Dan Nistor.
"Păcat că nu am închis meciul din prima repriză, a trebuit să tremurăm până la final pentru victorie. Mă bucur pentru colegii mei că au marcat, sper să continue pe aceeași linie", a spus Nistor la finalul partidei.
Fotbalistul de 30 de ani a vorbit și despre interesul pe care FCSB l-a manifestat la adresa sa în ultima săptamână. Mijlocașul a lăsat să se înțeleagă că situația sa la clubul din "Ștefan cel Mare" nu e clarificată nici la această oră.
"A fost o săptămână grea. <Nistor pleacă, Nistor stă - Nistor pleacă, Nistor stă>. Am vorbit cu cei din conducere, luni am o ședință cu domnul Negoiță și vom vedea ce va fi. După acea ședință, vă voi spune ce se va întâmpla", a mai spus Nistor, la flash-interviul de la finalul partidei cu Hermannstadt.
Se pare că Negoiță i-a pregătit lui Nistor o mărire de 50 la sută a salariului, în condițiile în care în acest moment el este cel mai bine plătit jucător din lot, cu 10.000 de euro pe lună. Inițial, Negoiță nu dorea să audă de vreo pretenție de mărire de salariu, după ce a aflat că mijlocașul ar fi fost tentat să nu se antreneze dacă nu obținea ce își dorea, ca urmare a ofertei de la FCSB.
În oferta propusă de Gigi Becali, Nistor ar fi urmat să încaseze 20.000 de euro pe lună, însă transferul a picat după ce "câinii" au avut pretenții considerate de neacceptat pentru Becali.
"Am făcut ultima ofertă 750.000 de euro, mi-au zis că nu se pune problema, asta este. Mi s-a transmis prin intermediari, de fapt vă și spun. Anamaria m-a sunat și mi-a zis că dacă dau 1.000.000 de euro și 50% din Qaka. Și pe Qaka să-l las să joace la ei. N-am acceptat. Am zis că 750.000 e ultimul preț și asta a fost" a declarat Gigi Becali.
Etichete: liga 1 , dan nistor , nistor dinamo , nistor transfer fcsb , nistor dinamo hermannstadt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții