Sistemul VAR, mai aproape ca niciodată de fotbalul românesc! În ce stadiu a ajuns implementarea lui
articol scris de Digi Sport25.02.2022, 14:21
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Federația Română de Fotbal a anunțat că implementarea asistenței video în fotbalul românesc a intrat într-o nouă etapă.
Mai precis, din luna martie, arbitrii vor putea să se folosească de toate cunoștințele tehnice acumulate până acum, pentru a rezolva situații practice.
Implementarea VAR, tot mai aproape de fotbalul românesc!
Dacă până acum au studiat metodologie și faze din alte meciuri europene, arbitrii vor avea șansa de a ”lucra” pe baza partidelor reale, din România, chiar dacă în modul ”offline”. Adică, un fel de practică, înaintea debutului propriu-zis, dar pe meciuri jucate la doar câțiva metrii de ei.
Galerie Foto
”Arbitrii vor urmări partide care se vor disputa la Centrul Național de Fotbal Buftea și pe parcursul cărora vor trebui să indice situațiile care aceștia consideră că trebuie să fie verificate, să decidă dacă sunt verificate doar de VAR sau și de arbitru, pe teren.
Scopul acestui pas este de a aplica toate noțiunile dobândite până acum și de a verifica consistența grupului în luarea deciziilor înainte de a trece la exercițiile live”, a anunțat Federația Română de Fotbal.
Potrivit fostului arbitru român Marius Avram, primul meci din fotbalul românesc care va beneficia de tehnologia VAR va fi Supercupa României, ediția 2022.
„Suntem în grafic cu pregătirea arbitrilor, s-a încheiat etapa în care am lucrat pe simulatoare. De acum, echipăm mașinile VAR și pregătim structura exercițiilor practice de la Buftea. Vom lucra simultan pe două terenuri în condiții de meci oficial, cu car de transmisie și asistență video”, a declarat Alexandru Deaconu, lider proiect VAR, pentru sursa citată.
Etichete: supercupa romaniei , fotbalul romanesc , var
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții