Video "Singurul lucru pe care l-am văzut e că ești cam obraznică! Atât!" Întrebarea care l-a scos din minți pe Gică Hagi
04.02.2020, 11:32SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și în aplicația Digi Online, Viitorul a câștigat cu 2-1 partida din deplasare cu Poli Iași. Zoua și Iancu au adus victoria în ultimele minute, iar ultimul ar fi arătat semne obscene către fanii gazdelor.
La conferința de presă de după meci, Gică Hagi a fost rugat de o jurnalistă să comenteze incidentul, după care a urmat un dialog tensionat între cei doi.
Reporter: Atitudinea lui Gabi Iancu după ce a marcat golul ați văzut-o?
Gică Hagi: N-am văzut-o, nu!
Reporter: A arătat un semn obscen spre tribună.
Gică Hagi: N-am văzut. Și nu pot să comentez. Dacă n-am văzut, nu pot să comentez.
Reporter: Dar ce ați văzut din partida asta? În afară de ce ne-ați povestit.
Gică Hagi: Singurul lucru pe care l-am văzut este că ești cam obraznică. Atât!
Reporter: Noi suntem aici pentru a pune întrebări.
Gică Hagi: Ești puțin cam obraznică, atât!
Reporter: Domnule Gheorghe Hagi, am înțeles că sunteți "Regele" fotbalului românesc, dar nu ar fi bine să câștigați pe teren clar, fără arbitri?
Gică Hagi: Ai făcut o greșeală. Iar. Ai zis numele, eu sunt Gheorghe Hagi, restul ce ai spus e opinia ta. E părerea ta. Eu nu mă simt.
Reporter: Deci considerați că arbitrajul a fost perfect corect?
Gică Hagi: Eu am văzut o echipă care a jucat fotbal, care a căutat victoria, care a atacat, care și-a creat multe ocazii. Din minutul 1 până în minutul 90 a atacat și a câștigat meciul. Atât.
Reporter: Deci arbitrajul nu l-ați văzut?
Gică Hagi: Vă las pe voi să comentați. Punct! Altă întrebare.
Reporter: Cum se întâmplă că la majoritatea meciurilor cu Poli Iași arbitrează Marcel Bîrsan?
Gică Hagi: Dar cine îți pune întrebările? Ca data trecută? Te rog frumos, când vii să vorbești cu mine, să nu-ți dicteze alții.
Reporter: Nu-mi dictează absolut nimeni.
Gică Hagi: Nu, nu, se uită pe telefon.
Reporter: Nu-mi dictează mie absolut nimeni.
Gică Hagi: Ba da, cred că da.
Reporter: Vă spun eu că nu.
Gică Hagi: Înseamnă că am greșit eu.
VIDEO Dialogul dintre jurnalistă și Gică Hagi, după Iași - Viitorul 1-2
Etichete: gica hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții