”Sigur vom câștiga”. Ivaylo Petev și-a făcut planul pentru duelul cu FCSB-ul + Ce transfer mai vrea bulgarul
articol scris de Digi Sport26.01.2024, 15:34
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ivaylo Petev (48 de ani), antrenorul celor de la Universitatea Craiova, așteaptă încrezător duelul cu FCSB.
- Universitatea Craiova - FCSB, din etapa 23 a SuperLigii, se va juca duminică, 28 ianuarie 2024, de la 20:00, în direct la Digi Sport 1. Partida va putea fi urmărită în format Live Video&Text pe digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Ivaylo Petev: ”Aceasta este ideea”
Bulgarul de pe banca tehnică a oltenilor a spus că știe cum poate fi înfrânt liderul din SuperLiga.
Etapa 23 din SuperLiga are parte de două capete de afiș. Dinamo - Rapid se va juca sâmbătă pe Arena Națională, iar acolo este deja un scandal după ce galeria giuleștenilor a decis să boicoteze duelul și să urmărească meciul din tribunele arenei de lângă Podul Grant.
Duminică, 28 ianuarie, în Bănie, Universitatea Craiova se va lupta cu FCSB, miza partidei fiind uriașă. Oltenii sunt condamnați să câștige dacă mai vor să tragă spre locurile fruntașe, plus că s-ar mai reduce diferența față de bucureșteni.
Antrenorul ”juveților” a spus că elevii săi sunt pregătiți pentru a da lovitura peste două zile.
”Urmează un meci greu duminică, trebuie să câştigăm cu orice preţ. Trebuie să analizăm toate greşelile şi să minimizăm toate greşelile pe care noi le-am făcut în meciurile anterioare. Vom juca cu echipa de pe primul loc, pe care o respectăm foarte mult.
Nu e întâmplător că ocupă această poziţie. Urmează un meci în care noi trebuie să ne prezentăm mai bine decât în precedentul.
Bineînţeles că ne gândim să împiedicăm FCSB în lupta pentru titlu, aceasta e ideea. Trebuie să nu facem greşeli copilăreşti aşa cum am făcut până acum, ăsta este principiul. Dacă reuşim să facem acest lucru sunt sigur că vom câştiga”, a spus Petev la conferința de presă de vineri.
Sorin Cârțu a analizat ”prestația” bulgarului pe banca oltenilor și a concluzionat că echipa ”și-a bătut joc de puncte”, aluzie la meciurile în care a condus, dar nu a obținut victoria.
”Facem tot posibilul pentru aducerea unui atacant. Nu reușim să marcăm”
În ultimele patru etape ale SuperLigii, Universitatea Craiova nu a mai obţinut nicio victorie, înregistrând două rezultate de egalitate şi două înfrângeri. În acest moment, echipa antrenată de Petev ocupă poziţia a patra în clasament, cu 34 de puncte, fiind devansată de FCSB, CFR Cluj şi de Rapid.
Petev a vorbit și despre meciul cu Farul, din runda trecută, disputat tot la Craiova, câștigat de campioană cu 2-1.
”E greu să îmi treacă supărarea după meciul cu Farul. Am făcut greşeli multe şi am ratat multe ocazii. Trebuie să ne prezentăm altfel.
Fiecare trebuie să fie responsabil şi să facă ceea ce trebuie. Fiecare dintre jucători trebuie să facă o analiză şi trebuie să fim mai convingători.
Este foarte important ca noi ca echipă să arătăm stabil şi jocul din apărare să fie fără greşeli. Să sperăm că în următoarele meciuri vom arăta mai bine", a punctat Petev.
Nu în ultimul rând, Petev a mai precizat că șefii clubului sunt în căutare de atacant.
”Facem tot posibilul pentru aducerea unui atacant, nu este o perioadă foarte bună în această iarnă, dar facem tot posibilul. E bine că avem ocazii de gol, dar din păcate nu reuşim să marcăm”, a mai spus Petev.
Etichete: ivaylo petev , transferuri craiova , universitatea craiova - fcsb live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții