Sfatul lui Mihai Iosif pentru Adi Mutu! Cine este fotbalistul pe care îl vede la Rapid
articol scris de Digi Sport13.07.2022, 19:07
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rapid se pregătește pentru debutul în noul sezon din Liga 1, iar giuleștenii se vor duela în prima etapă cu CFR Cluj, sâmbătă, de la 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Mihai Iosif, fostul antrenor al giuleștenilor, a vorbit despre felul în care se realizau transferurile la Rapid în vremea când se afla la conducerea echipei.
Sfatul lui Mihai Iosif pentru Adi Mutu! Cine este fotbalistul pe care îl vede la Rapid
Iosif a mărturisit că a cerut doar două transferuri pe care, însă, conducerea formației le-a refuzat din cauza sumei prea mare de transfer, Jefte Betancor și Ronaldo Deaconu.
”În primul rând, acum, Mutu are stadionul. Are suporterii meci de meci, când eram eu au fost și restricțiile. Suporterii sunt numărul 1 la Rapid. Eu am vrut doar doi jucători, Jefte Betancor și Ronaldo Deaconu. Au costat prea mult la acel moment.
În iarnă, am spus ce posturi vreau. Au fost adusi jucători pe post. Mi s-au arătat jucătorii. Au fost aduși jucători care s-au pliat pe posibilitățile echipei”, a declarat Mihai Iosif la ProSport.
Mihai Iosif i-a oferit și un sfat lui Adrian Mutu, antrenorul actual de la Rapid. Iosif consideră că Denis Alibec s-ar integra foarte bine la Rapid în ciuda trecutului său roș-albastru.
”Denis Alibec are calități de fotbalist. Cred că poate fi primit în Giulești”, a mai spus Mihai Iosif.
Rapid transferă de la Farul Constanța! Jucătorul care ar urma să ajungă în Giulești
Giuleștenii au pus deja ochii pe un fundaș cu ștate vechi în Liga 1. Este vorba despre francezul celor de la Farul Constanța, Damien Dussaut (27 de ani).
Potrivit ziare.com, acesta s-ar fi înțeles deja cu giuleștenii și ar urma să fie prezentat în următoarele zile. Rapid l-ar fi transferat pe Dussaut pentru a-l înlocui pe Claudiu Belu Iordache care s-a accidentat și va lipsi o perioadă destul de lungă de pe teren.
Dussaut și-a început cariera la Valenciennes, însă a mai evoluat pentru Standard Liege și Sint-Truiden. În 2019, francezul a semnat cu Dinamo din postura de jucător liber de contract, iar după câteva luni, Dussaut a semnat cu FC Viitorul (n.red. în prezent Farul).
Etichete: rapid , denis alibec , adi mutu , ronaldo deaconu , mihai iosif , jefte betancor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții