Sezon încheiat pentru căpitanul Universității Craiova! Anunțul lui Mihai Rotaru
articol scris de Digi Sport17.01.2023, 17:59
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Nicușor Bancu (30 de ani) a ieșit accidentat la partida dintre Universitatea Craiova și Rapid, scor 2-2, în etapa cu numărul 18 din Liga 1. Căpitanul formației din Bănie a fost supus unei intervenții chirurgicale la Roma în luna noiembrie și a intrat în procesul de recuperare.
Mihai Rotaru, acționarul oltenilor, a anunțat că medicii cred că Bancu va fi apt să revină pe teren în primăvară, însă, cu toate acestea, fotbalistul nu va mai evolua în acest sezon.
Nicușor Bancu nu va mai juca în acest sezon
Finanțatorul echipei a transmis că Nicușor Bancu va aștepta pregătirea de vară pentru a reveni în cea mai bună formă și a nu risca încă o accidentare.
- 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Nicușor Bancu, potrivit Transfermarkt.
- În acest sezon din Liga 1, Bancu a îmbrăcat de 13 ori tricoul Universității Craiova și a contribuit cu două pase decisive.
Mihai Rotaru a vorbit și despre campania de transferuri întreprinsă de gruparea din Bănie. În opinia finanțatorului, Alexandru Ișfan, jucătorul adus de la FC Argeș, pentru care oltenii au plătit 650.000 de euro, a fost cea mai bună opțiune pe care Univeristatea Craiova a putut-o găsi în Liga 1.
”Ca în fiecare an, obiectivul este podiumul și acum este extrem de important cum începem. Dacă începem bine, atunci putem spune că ne putem încadra și într-un obiectiv mai sus, adică locul întâi. Depinde cum începem cu Botoșani. Sperăm să mergem pe un drum bun.
Dacă rezolvăm și fundașul stânga, pentru că nu avem dublură la Vătăjelu, considerăm că a fost o campanie de transferuri foarte bună. Nicușor Bancu va fi apt în aprilie-mai. Pentru protecția lui, vom aștepta să aibă cantonamentul de vară.
Noi considerăm că prin aducerea lui Ișfan am luat cea mai bună soluție de jucător transferabil din România. Era cel mai bun produs de pe piață care putea să fie achiziționat”, a declarat Mihai Rotaru la Pro Arena.
Noul căpitan de la Universitatea Craiova. Decizia îi aparține lui Eugen Neagoe
Eugen Neagoe (55 de ani), antrenorul Universității Craiova, a anunțat că, în absența lui Bancu, noul căpitan al echipei este Andrei Ivan. În cazul în care vârful de atac nu va fi teren, banderola va fi purtată de Vladimir Screciu și Bogdan Vătăjelu.
”Le-am spus băieților că e decizia mea. Cât timp e Bancu accidentat, Ivan va fi căpitan. Apoi, urmează Screciu și Vătăjelu. Ei sunt căpitanii. M-a impresionat Ivan prin tot ce a făcut la antrenamente. A fost serios, ca toți băieții, de altfel”, a transmis Eugen Neagoe, la finalul meciului amical cu Kecskemeti, scor 3-1.
Etichete: accidentare , eugen neagoe , mihai rotaru , nicusor bancu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții