Exclusiv Sergiu Hanca, mesaj pentru Deian Sorescu după transferul la Rakow: "Trebuie să uite ce era în România"
articol scris de Digi Sport19.01.2022, 20:38
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Căpitanul echipei KS Cracovia, Sergiu Hanca (29 de ani), a vorbit despre transferul lui Deian Sorescu (24 de ani) la Rakow.
Hanca este de părere că Sorescu a făcut un pas înainte, dar spune că va avea o concurență pe măsură în Polonia:
Sergiu Hanca, mesaj pentru Deian Sorescu după transferul la Rakow: "Trebuie să uite ce era în România"
"Rakow este un club foarte bine organizat. Campionatul polonez este foarte bun, în fiecare an se vând fotbaliști de aici în Anglia, Germania pentru 10 milioane de euro. Este un campionat bun, se aleargă foarte mult.
Sorescu trebuie să uite ce era în România. Aici nu merge să păcălești pe nimeni, dacă într-un meci nu alergi, ești scos după 20 de minute. La noi, în România, după trei-patru goluri toată lumea vrea să se transfere. Sorescu va reuși în Polonia, are calitățile fizice care se cer aici. Îmi doresc ca el să reușească aici. Foarte mulți jucători români sunt doriți acum în campionatul Poloniei, pe lângă Sorescu.
Cred că noi, românii care deja suntem aici, am deschis drumul pentru alți jucători români prin evoluțiile noastre", a spus Sergiu Hanca, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
- Deian Sorescu urmează să încaseze un salariu de 20.000 de euro pe lună în Polonia.
- Conform informațiilor Digi Sport, Dinamo urmează să încaseze aproximativ 800.000 de euro pentru golgheterul ei și păstrează și un procent de 15 la sută dintr-un posibil viitor transfer.
- În cei 3 ani și jumătate petrecuți la Dinamo, Deian Sorescu a evoluat în 134 de partide, în care a marcat de 26 de ori și a pasat decisiv în 34 de rânduri.
Dănciulescu, bucuros pentru transferul lui Deian Sorescu la Rakow
Dănciulescu spune că Sorescu nu ar mai fi fost concentrat după reluarea campionatului dacă transferul la Rakow ar fi picat: "Atunci când un jucător are o ofertă, eu cred că trebuie să-i dai drumul. Poate se accidentează, poate iese din formă, se gândește ce salariu ar fi primit dacă pleca, nu știi ce se întâmplă după.
Sunt curios să văd ce se va întâmpla cu Steliano Filip. Sorescu era cam singurul produs vandabil de la Dinamo", a spus Dănciulescu, la Digi Sport Special.
Etichete: jucatori dinamo , fotbal club , sergiu hanca , deian sorescu , transfer deian sorescu , rakow
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții