Sepsi și U Craiova 1948, bătălie pe toate fronturile pentru ultimul loc de play-off: toate calculele
articol scris de Digi Sport06.03.2023, 23:49
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sepsi și U Craiova 1948 luptă, de la distanță, pentru locul șase la finalul sezonului regulat, ultimul care asigură calificarea în play-off.
După etapa a 29-a, Sepsi este pe locul șase, la două puncte în fața lui U Craiova 1948, dar oltenii par că au un avantaj înaintea ultimei runde, având în vedere adversarii. Covăsnenii joacă la București, împotriva FCSB-ului, iar oltenii au meci la Sibiu, cu Hermannstadt.
Sepsi și U Craiova 1948, în luptă pentru ultimul loc de play-off
Totuși, Sepsi se califică în play-off cu două rezultate din trei la meciul cu FCSB. Indiferent de ce va face U Craiova 1948, covăsnenii termină pe locul șase cu măcar un punct scos pe Arena Națională.
Toate aceste calcule sunt valabile în cazul în care clasamentul rămâne așa cum este la finalul etapei a 29-a. Ce se poate schimba? Rezultatul meciului direct dintre Sepsi și U Craiova 1948, decis la ”masa verde” cu victorie pentru covăsneni, pentru că jocul a fost suspendat din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor olteni.
Comisia de Recurs va judeca speța marți, 7 martie, iar oltenii speră să se decidă rejucarea, caz în care Sepsi ar rămâne la un punct în spatele lui U Craiova 1948.
Dacă meciul se va rejuca și oltenii ar câștiga, ar fi în play-off indiferent de rezultatele meciurilor din etapa a 30-a a sezonului regulat. Dacă va câștiga Sepsi sau va fi o remiză la eventuala rejucare, ultima echipă calificată în play-off se va decide în funcție de rezultatele din ultima rundă.
Toate scenariile:
- Victorie Sepsi la rejucare: covăsnenii se califică în play-off dacă scot măcar un punct cu FCSB, U Craiova 1948 se califică în play-off dacă se impune la Sibiu și Sepsi pierde pe Arena Națională
- Egal la rejucare: Sepsi se califică în play-off dacă o învinge pe FCSB și U Craiova 1948 nu câștigă la Sibiu. Oltenii termină pe locul șase dacă obțin măcar același rezultat cu ardelenii
- Victorie U Craiova 1948 la rejucare: echipa lui Nicolo Napoli se califică în play-off indiferent de rezultatul meciului FCSB - Sepsi
Clasamentul din Liga 1
Etichete: play-off liga 1 , sepsi - u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții