Sepsi rămâne fără victorie în play-off. Eugen Neagoe: "Nu e nicio presiune"
15.03.2019, 23:00SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sepsi - Universitatea Craiova 0-1 VIDEO. Echipa lui Eugen Neagoe rămâne fără punct în play-off și după meciul din etapa a doua. Aflată în premieră în play-off, Sepsi e ultima, cu 19 puncte. Cu toate astea, Eugen Neagoe recunoaște că formația sa joacă fără presiune.
"Nu este nicio presiune, le-am spus și băieților acest lucru. Ne-am dorit să ajungem aici, e normal ca toate jocurile să fie foarte grele. Trebuie să ne ridicăm și noi la același nivel cu ei. Ne prindea și mai bine pauza dacă reușeam să câștigăm. Sper să arătăm mult mai bine la meciul cu Viitorul. Ne dorim să acumulăm puncte" a declarat Eugen Neagoe, după Sepsi - Universitatea Craiova 0-1.
Sepsi - Universitatea Craiova 0-1 | Analiza lui Eugen Neagoe
Antrenorul formației din Sf. Gheorghe a făcut și o analiză a partidei la microfonul Digi Sport. Runda următoare, Sepsi joacă acasă, cu Viitorul.
"Am început jocul destul de bine. Am avut acea ocazie mare la 0-0, dar din păcate nu am reușit să marcăm. Am primit un gol nepermis de ușor, după un corner, venit și el după greșelile noastre. A fost apoi destul de greu. Am încercat, am forțat, dar Craiova e o echipă bună, o echipă valoroasă. E adevărat, Craiova a avut niște ocazii mari pe contraatac, de aia nici n-am vrut să ne desfacem foarte mult. Până la urmă i-am felicitat pe băieți pentru atitudine și efort. Din păcate n-am acumulat nimic în această seară. Urmează o pauză de două săptămâni și sper să revină și jucătorii accidentați" a mai declarat Eugen Neagoe la finalul partidei.
Sepsi - Universitatea Craiova 0-1 | Rezumatul partidei
Etichete: eugen neagoe , sepsi craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții